REACŢIA lui Iohannis după ce preşedinta Autorităţii Electorale Permanente a fost adusă cu mandat la DNA
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că cercetările efectuate de către DNA în cazul şefului AEP, Ana Maria Pătru, reprezintă o surpriză "foarte, foarte neplăcută", iar dacă se dispune urmărirea penală ea trebuie să plece din funcţie, dar precizează că nu crede că ancheta va afecta alegerile sau mersul instituţiei.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că cercetările efectuate de către DNA în cazul şefului AEP, Ana Maria Pătru, reprezintă o surpriză "foarte, foarte neplăcută", iar dacă se dispune urmărirea penală ea trebuie să plece din funcţie, dar precizează că nu crede că ancheta va afecta alegerile sau mersul instituţiei.
"Nu cred că (alegerile - n.r.) vor fi puse sub semnul întrebării şi nu cred că felul în care funcţionează instituţia va fi fundamental afectat. Este o instituţie serioasă, lucrează deja de atâţia ani cu problematica alegerilor şi sunt convins că-şi va face treaba în continuare", a spus preşedintele.
El a adăugat că "o cercetare DNA asupra şefului acestei instituţii este o surpriză foarte, foarte, neplăcută", iar eventuala revocare a sa din funcţie depinde de ce vor hotărî procurorii în cazul ei.
"Deocamdată înţeleg că s-au făcut primele verificări astăzi. Dacă se începe urmărirea penală atunci cu siguranţă persoana va trebui înlocuită", a spus şeful statului.
Preşedinta Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Ana Maria Pătru, a fost adusă cu mandat, marţi după-amiază, la sediul DNA Ploieşti, unde va fi audiată în dosarul de trafic de influenţă şi spălare de bani, ea refuzând să facă declaraţii la intrarea la audieri.
Ana Maria Pătru a fost ridicată de procurori dintr-o locuinţă din oraşul Voluntari, din judeţul Ilfov, şi adusă cu mandat la sediul DNA Ploieşti pentru audieri, în dosarul în care are calitatea de suspect pentru infracţiuni de trafic de influenţă şi spălare de bani.
La intrarea în sediul DNA, preşedinta AEP a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliştilor legate de acuzaţiile care i se aduc şi de faptul că soţul său a încercat să fugă cu documente considerate relevante de către anchetatori.
Până la ora transmiterii acestei ştiri, Ana Maria Pătru este singura persoană adusă la audieri în acest dosar.
Direcţia Naţională Anticorupţie arată că Serviciul Teritorial Ploieşti efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciunea săvârşirii, în perioada 2008 -2015, a unor infracţiuni de corupţie. În această cauză se fac, marţi, patru percheziţii în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Vâlcea, la o instituţie publică şi la domiciliile unor persoane.
Surse judiciare declarau că procurori de la DNA Ploieşti şi ofiţeri de Poliţie Judiciară ridică documente de la sediul Autorităţii Electorale Permanente.
Potrivit surselor citate, în acest dosar se fac cercetări pentru trafic de influenţă şi spălare de bani.
Surse judiciare au declarat că ancheta procurorilor DNA Ploieşti vizează modul în care au fost cumpărate mai multe softuri folosite la desfăşurarea alegerilor din ultimii ani.
De asemenea, surse judiciare spuneau că în timpul percheziţiilor făcute de procurorii DNA Ploieşti în judeţul Vâlcea, la locuinţa şefei AEP, soţul acesteia a încercat să fugă.
El avea mai multe documente ale unei societăţi radiate, pe care a deţinut-o, şi care ”erau relevante pentru circuitul mitei”, precizau sursele citate. Anchetatorii au reuşit însă să-l oprească pe bărbat.
Ana Maria Pătru este preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente din anul 2012. În perioada 2005-2007, ea a fost director al filialei sud-vest Oltenia a AEP, iar din 2007 şi până în 2012 a fost vicepreşedinte al AEP. Anterior, între 2003 şi 2005, Pătru a fost consilier juridic la Direcţia de Finanţe Publice Vâlcea.
Sursa: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰