STRIGĂTOR LA CER! Politicienii, “certaţi” rău cu limba română. “Mie groază că vo-i sta la masă cu asemenea oameni!”
Mai nou, politicienii români se ceartă nu doar între ei, ci şi cu limba romănă. Dovadă sunt replicile pline de greșeli ale aleşilor, atunci când dialoghează în scris.
Mai nou, politicienii români se ceartă nu doar între ei, ci şi cu limba romănă. Dovadă sunt replicile pline de greșeli ale aleşilor, atunci când dialoghează în scris.
Un exemplu vine din Bihor, unde o şedinţă de constituire a Consiliului Judeţean, începută cu îmbrânceli între consilieri, continuă online cu o dispută care nu are legături cu gramatica.
Alegerea preşedintelui CJ Bihor a provocat dispute în faţa urnei de vot. Disputa corp la corp s-a mutat în mediul online, unde doi dintre protagonişti au continuat să se certe.
Traian Bodea: (...) bihorenii mau trimis în cons, jud, pentru a avea putere de decizie.
Cornel Borza: Mie groaza ca vo-i sta la masa cu asemenea oameni !
Traian Bodea: Nu va obliga nimeni, dacă era sa- va aliați cu UDMR nu erau aceeași oameni?
Cornel Borza: Am-i pare rau dar an primul rand sant Roman si dupa aceia PNList ! eu am cu ce ma mandri am reprezentat Romania an peste 30 de tari ale lumi !
Asta şi-au transmis cei doi, în văzut prietenilor.
Protagoniştii acestei discuţii sunt vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Traian Bodea, şi consilierul PNL Cornel Borza. Amândoi au explicaţii.
“Era o discuție așa, seara, pe la ora 12:00, cu domnul Borza, în care eu nu m-am concentrat la virguliță și la gramatică și discutam cu domnul Borza și el cu mine. Acum dacă chiar doriți să faceți din ăsta un material, o emisiune, mă rog!”, a declarat Traian Bodea.
“Știu, o să mă şi duc acum la soacra-meam că e profesoară de Limba Română, și o să iau lecții toată vara asta de Limba Română și ortografie”, a spus Cornel Borza.
sursa: digi24.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰