Pericol de explozie în Turnu Măgurele, după ce un muncitor a intrat cu excavatorul într-o conductă de gaze

Momente de panică în Turnu Măgurele, după ce o conductă de gaze a fost avariată în timpul unor lucrări cu un buldoexcavator. Zeci de persoane au fost evacuate preventiv dintr-un bloc aflat în apropiere, iar circulaţia a fost oprită în zonă. Incidentul s-a produs lângă o şcoală, însă în clădire nu se aflau elevi la acel moment, au transmis autorităţile.

de Redactia Observator

la 11.05.2026 , 20:26

Pericol de explozie în Turnu Măgurele, după ce un muncitor a intrat cu excavatorul într-o conductă de gaze Vehicul de intervenție al pompierilor din România - Shutterstock

Incidentul a avut loc în apropierea unei şcoli, dar nu era niciun elev acolo deoarece cursurile se ţin doar dimineaţa, scrie Agerpres.

"Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Turnu Măgurele au fost solicitaţi să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în apropierea Şcolii Gimnaziale Nr. 4, unde o magistrală de gaz a fost deteriorată de un buldoexcavator care efectua lucrări la un centru comercial. Primele forţe de intervenţie au dispus măsurile necesare pentru protejarea cetăţenilor, în sensul că aproximativ 30 de persoane au fost evacuate dintr-un bloc de locuinţe aflat la circa 40 de metri de locul incidentului", precizează ISU Teleorman.

De asemenea, traficul rutier a fost oprit în zonă, echipajele de poliţie redirecţionând traficul pe rute ocolitoare. La faţa locului au fost dislocate două echipaje de stingere, două ambulanţe SAJ, un echipaj CBRN (Chimic, Biologic, Radiologic, Nuclear) de la Detaşamentul de Pompieri Alexandria şi două echipe ale Distrigaz.

Articolul continuă după reclamă

"Circuitul pe magistrala de gaze a fost oprit, însă situaţia este atent monitorizată de echipajele de intervenţie până ce măsurătorile vor indica că nu mai există niciun pericol. Având în vedere acest incident, facem apel către cetăţenii din zonă să manifeste calm şi să respecte recomandările autorităţilor", transmite ISU Teleorman.

Conform sursei citate, urmare a măsurătorilor efectuate care au indicat că nu mai sunt scăpări de gaze şi nu mai există niciun pericol pentru cetăţeni, situaţia în zona incidentului a revenit la normal. Locatarii din blocul apropiat, care au fost evacuaţi preventiv, s-au putut reîntoarce, în siguranţă, în locuinţele lor. La faţa locului au rămas echipele Distrigaz pentru remedierea avariei produsă la conducta de gaz. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Mai este "Noua Casă" o soluție reală pentru tineri?
Observator » Evenimente » Pericol de explozie în Turnu Măgurele, după ce un muncitor a intrat cu excavatorul într-o conductă de gaze