Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Tensiuni în coaliţie, după ce s-au terminat banii din "Anghel Saligny". Primarii cer bani de la alte ministere

Bugetul pentru investiţiile locale, din programul Anghel Saligny, a fost epuizat. Este anunţul făcut de premierul Ilie Bolojan, chiar înainte de negocierile de mâine din Coalitia de guvernare. Sorin Grindeanu spune că acest program este o linie roşie pentru PSD, asta după ce primarii şi liderii judeteni din partid s-au revoltat si au cerut continuarea investiţiilor. Şeful Guvernului le recomandă edililor să ia bani de la bănci pentru a continua proiectele, dar aceştia au venit cu altă soluţie: ar vrea să primească fonduri de la alte ministere.

de Redactia Observator

la 29.07.2025 , 19:44

Cele 10 miliarde de lei, alocate în acest an pentru investiţiile locale, au fost epuizate. Iar asta înseamnă că Guvernul nu va mai aloca bani în dezvoltarea locală, acolo unde proiectele nu au fost deja finanţate. E vorba despre asfaltări de drumuri, reţele de gaze, apă si canalizare.

"Ştiu toți constructorii din Romania că în momentul de față bugetul alocat Ministerului Dezvoltării pe Anghel Saligny practic este epuizat. Cele 10 miliarde lei cât reprezenta bugetul acestui program pe anul acesta sunt practic epuizate", a declarat Ilie Bolojan

"Sunt sute de firme care lucrează la aceste mii de proiecte. În momentul în care îşi opresc activitatea, acest lucru va însemna un impact economic care va duce la o eventuală intrare în recesiune", a declarat Sorin Grindeanu, preşedintele interimar PSD. 

Articolul continuă după reclamă

Soluţia propusă de Bolojan

Premierul a venit cu o soluţie pentru primari şi constructori. Proiectele aflate în derulare ar putea fi continuate cu bani împrumutaţi de la bănci. "Vor să termine mai repede foarte bine. Pot să contracteze credite să termine lucrarea anul acesta, iar banii pe care Statul garantează că îi va plăti pot fi folosiţi la rate la băncile de unde se împrumuta", a declarat Bolojan.

Edilii asteaptă însă rectificarea bugetară si speră că vor continua investitiile cu banii luati de la alte ministere. "Ministrul Cseke a spus că urmează să vadă ce sume vor fi disponibilizate de la alte ministere pentru că bani în plus nu sunt, dar probabil în alte ministere vor renunţa la bani", a declarat Emil Drăghici, preşedintele Asociaţiei Comunelor din România.

Tot astăzi, primarii au negociat cu premierul măsurile care vizează reforma administraţiei locale."Oameni buni, nu poate veni cineva din cer să ne organizeze ţara. Dacă tot timpul vom cheltui fără să avem responsabilitate nu vom evolua la un nivel de dezvoltare cum vedem în Vestul Europei"Emil Boc, primar Cluj-Napoca.

Subiectul care generează tensiuni la vârful Coaliţiei

"Cum vor colecta primarii taxele? Cum au colectat de la 1848 încoace. La fel! Eu sunt convins că nici dumneavoastră nu vă ajung banii pentru anumite nevoi", Emil Drăghici, preşedintele Asociaţiei Comunelor din România. Un alt subiect care generează tensiuni la vârful Coaliţiei este reforma companiilor de Stat. Ilie Bolojan va coordona personal această reformă, după demisia vicepremierului Dragoş Anastasiu.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Ştiri politice » Tensiuni în coaliţie, după ce s-au terminat banii din "Anghel Saligny". Primarii cer bani de la alte ministere