Video Tensiuni tot mai mari la negocieri. PSD l-ar putea propune pe Grindeanu premier, iar USR să ajungă în opoziţie
Apar tensiuni tot mai evidente între partidele pro-europene. Liderii USR au respins ipoteza ca Sorin Grindeanu să preia şefia Guvernului. Asta după ce liderii PSD au avertizat recent că USR ar putea să rămână în Opozitie. În privinţa premierului, şeful Statului şi partidele de dreapta ar vrea un Guvern condus de Ilie Bolojan, iar USR şi UDMR au respins ideea unei rocade la guvernare. Din Opoziţie, partidul lui George Simion cere alegeri anticipate.
În pline negocieri pentru împărţirea puterii, Sorin Grindeanu a transmis azi un mesaj direct către Ilie Bolojan.
Şeful PNL este favoritul preşedintelui Nicusor Dan pentru desemnarea în funcţia de premier. Social democratii spun că toate variantele sunt pe masă, inclusiv un Guvern condus de un premier PSD.
"Dacă cineva doreşte să fie premier şi doreşte să aibă toate cele patru partide în coaliţie, dacă se va ajunge la acest acord, va trebui să-şi asume. ... Pasul următor este să facem acele negocieri politice care se pot încheia foarte repede" au fost spusele lui Sorin Grindeanu, preşedintele interimar PSD.
"Ilie Bolojan are o experienţă de la Consiliul Judeţean Bihor, la Primăria Oradea şi are autoritate ca măsurile pe care le ia le duce până la capăt. ... Este cel mai bine plasat şi ar fi inclusiv pentru tot Guvernul şi întreaga arhitectură politică cel mai bine să se întâmple așa" a fost declaraţia deputatului PNL Robert Sighiartău.
Liderii partidelor nu par să cadă de acord
Liderii USR au respins ideea ca Sorin Grindeanu să preia funcţia de premier. Asta, după ce în ultimele zile, unele voci din PSD au avansat scenariul ca USR să rămână în Opoziţie, iar noul Guvern sa fie format doar din trei partide.
"Eu cred că e nevoie de un Guvern stabil, cu o majoritate largă în Parlament, un Guvern format din USR, PNL, PSD si UDMR. … Sorin Grindeanu e parte a fostului Guvern care a creat această problemă pe care o avem noi ca ţară cu deficitul" a declarat deputatul USR Ionuţ Moşteanu.
De cealaltă parte, liderii UDMR nu ar fi de acord cu o rocadă la guvernare - variantă susţinută de social-democrati. Maghiarii si-ar dori un Guvern condus de Ilie Bolojan.
"Avem amintiri destul de neplăcute cu rotativa guvernamentală, părerea mea este că nu ar fi o soluţie eficientă să avem din nou această rotativă. ... Domnul Bolojan are o credibilitate foarte mare" a declarat deputatul UDMR Csoma Botond.
Din Opozitie, partidul lui George Simion, cotat pe primul loc în unele sondaje, propune alegeri anticipate.
"În toate statele democratice din lume există o singură soluţie şi anume alegerile anticipate. … Soluţia, repet, democratică normală care se practică în toată lumea este întoarcerea la popor, întoarcerea la urne" au fost spusele senatorului AUR Petrişor Peiu.
56% dintre români se aşteaptă ca Dan să fie un preşedinte implicat în viaţa publică
Între timp, un sondaj INSCOP arată percepţia românilor faţă de preşedintele Nicuşor Dan.
56% dintre români se aşteaptă ca Nicuşor Dan să fie un preşedinte implicat în viaţa publică. Asta în timp ce 36% cred că noul şef al Statului va fi, mai degrabă, un preşedinte absent.
În acelaşi timp, peste 60% dintre români speră că Nicușor Dan va căuta consensul în societate şi în viaţa politică. De cealaltă parte, 28% dintre cei chestionaţi sunt de părere că noul preşedinte va căuta conflictul în timpul mandatului. Sondajul arată că alegătorii AUR, persoanele cu studii primare, locuitorii din mediul rural și cei care folosesc aplicaţia Tik-Tok au în general opinii negative faţă de Nicuşor Dan.
Dacă ne referim la politica externă, 67% dintre români spun că şeful Statului ar trebui să aibă două priorităţi: să joace un rol mai activ în UE şi să întărească relaţia cu SUA
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰