Tudose, după demiterea lui Teodorovici: "A înţeles greşit şi s-a transformat în purtător de cuvânt"
Premierul Mihai Tudose a explicat că l-a demis pe Eugen Teodorovici din funcţia de consilier onorific pentru că el a "înţeles greşit" colaborarea cu şeful Executivului, comportându-se ca un purtător de cuvânt, însă avansând idei cu care Tudose nu era de acord.

Premierul Mihai Tudose a explicat că l-a demis pe Eugen Teodorovici din funcţia de consilier onorific pentru că el a "înţeles greşit" colaborarea cu şeful Executivului, comportându-se ca un purtător de cuvânt, însă avansând idei cu care Tudose nu era de acord.
"Domnul Teodorovici a fost colaboratorul meu şi am crezut că putem colabora pe consultanţă, dacă doriţi, la ceea ce dumnealui se pricepe pe financiar-fiscal. Numai că domnia sa probabil că a înţeles greşit şi s-a transformat într-un purtător de cuvânt, iar eu înţeleg ca ideile pe care domnia sa le are să le aflu de la el, nu prin intermediul presei", a spus Tudose.
El a precizat că nici nu a fost de acord cu "cel puţin majoritatea" ideilor lansate de senatorul PSD.
Întrebat despre ideea impozitării Bisericii, una dintre temele lansate de Teodorovici, Tudose a spus că răspunsul său la această problemă a fost demiterea consilierului său.
- Crin Antonescu, despre cum ar scăpa de "suspiciunile, îndreptăţite de altfel, că în CCR se exprimă voinţe...
- România răspunde Rusiei: Un stat agresor, opozanţi executaţi lângă Kremlin, fără alegeri libere de 20 de ani
- Becali, convins că George Simion va deveni preşedintele României: "100% intră în turul 2 și vreau să intre cu...
- OUG 9/2025, prin care medicii pensionaţi nu mai puteau lucra la stat, va fi amânată până pe 31 decembrie
- Rectorul SNSPA susţine că este imposibil ca Simion sau Anamaria Gavrilă să strângă legal 200.000 de semnături,...
Premierul Mihai Tudose l-a demis vineri pe senatorul PSD Eugen Teodorovici din funcţia de consilier onorofic. Potrivit unor surse oficiale, lui Teodorovici i s-a imputat şi faptul că nu a comunicat cu echipa premierului, luând decizii singur şi făcând declaraţii în nume propriu.
"Premierul a spus că din acest moment există un principiu pe care nimeni din apropierea sa nu îl mai încalcă: disciplina în comunicare", potrivit unor surse oficiale.
Premierul s-a arătat deranjat de faptul că a aflat declaraţiile consilierului său onorific din presă. "Nu accept să aflu ce declară un consilier din presă", ar fi spus Tudose.
Eugen-Orlando Teodorovici a fost ministru în două guverne ale lui Victor Ponta: ministru al Fondurilor Europene (decembrie 2012-martie 2015) şi ministru de Finanţe (martie 2015-noiembrie 2015)
El a fost numit consilier pe 4 iulie, în urmă cu 10 zile.
Teodorovici afirma sâmbătă că va ocupa funcţia de consilier onorific al premierului Mihai Tudose doar atât timp cât propunerile pe care le va face în diferite sectoare ale economiei vor fi luate în considerare şi nu vor exista "fantezii” sau "ţopăieli” fiscale. El susţine că a acceptat acest post în pofida faptului că numele său a fost vehiculat şi "aşteptat de foarte mulţi pentru funcţii cheie în Guvern" şi a modului în care a fost tratat de conducerea PSD.
Senatorul PSD a criticat, joi, la o emisiune TV, finanţarea unui stadion din Teleorman, cu 12 milioane euro, aşa cum a decis Ministerul Dezvoltării. El a vorbit şi despre posibilitatea impozitării Bisericii, idee care a fost criticat vineri de liderul PSD, Liviu Dragnea.
Sursa: News.ro
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰