"Zborul de lux" București-Mykonos ajunge la DNA și ANI. Ungureanu cere verificarea judecătorului CCR Deliorga
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a anunțat miercuri că a sesizat DNA și ANI în legătură cu "zborul de lux" București-Mykonos, la care ar fi participat judecătorul Curții Constituționale Cristian Deliorga, împreună cu mai mulți politicieni și oameni de afaceri, potrivit Agerpres.
Ungureanu susţine că situaţia trebuie verificată de autorităţile competente, invocând posibile fapte de corupţie, abuz în serviciu, conflict de interese sau incompatibilitate, precum şi o posibilă imixtiune a actului de justiţie în zona administrativă.
"Astăzi am depus la DNA şi la ANI un denunţ şi o sesizare cu privire la tupeul fără margini al unui judecător al Curţii Constituţionale numit de către PSD, domnul Deliorga, şi tupeul unui judecător de la Tribunalul Constanţa, care au zburat în nişte zboruri de lux. O să vedem dacă a fost vorba doar despre cele de la Mykonos sau se discută şi despre un zbor la Nisa. Vorbim despre posibile fapte de corupţie care trebuie să fie analizate de două instituţii ale statului care şi-au pierdut credibilitatea în ultimii ani - mă refer la DNA şi ANI. Trebuie să se verifice relaţia dintre domnul Daraban, şeful Camerei de Comerţ, şi domnul judecător Deliorga, pentru că unul spune că a mers în acel avion pentru că era un apropiat al domnului Daraban de 30 de ani, iar judecătorul spune că de fapt a mers în acel avion pentru că îl ştia bine pe domnul Ponta de pe vremea de când era procuror. Cert este că nişte decizii pe care le-a luat în calitate de judecător al Curţii Constituţionale domnul Deliorga îl favoriza pe domnul Daraban, care la un moment dat a vrut să pună mâna pe un teren în zona Romexpo de 46 de hectare şi domnul Deliorga a votat în Curtea Constituţională în favoarea acestui proiect, care în cele urmă n-a intrat în vigoare pentru că a fost întors spre reexaminare", a declarat Ungureanu la Parlament.
Emanuel Ungureanu susţine că informaţiile privind aceste deplasări au apărut în urma unui atac informatic.
"Nu am aflat despre aceste călătorii clandestine ale unor oameni de afaceri, politicieni de la PSD, de la UDMR, cu un judecător, nu am aflat dintr-o comunicare a Curţii, nu am aflat dintr-o investigaţie făcută de autorităţile statului, nu ştiu, de DNA, de Parchet, ci am aflat din întâmplare, ceea ce înseamnă că acest obicei murdar, ca nişte oameni de afaceri, nişte politicieni corupţi şi cu nişte judecători foarte PSD-işti - aceste combinaţii sunt mai vechi. (...) Eu m-aş fi aşteptat ca DNA să se fi autosesizat până astăzi. Nu s-a întâmplat acest lucru, este o tăcere mormântală, inclusiv la Cotroceni cu privire la aceste fapte extrem, extrem de grave, care arată de fapt că suntem un stat capturat de o gaşcă de mafioţi, principalii mafioţi fiind chiar la Curtea Constituţională", a susţinut deputatul USR.
Legăturile dintre judecători și oamenii de afaceri, cerute la verificare
El a menţionat că aceste "călătorii clandestine private" trebuie anchetate de procurori.
"Noi aici avem nişte suspiciuni de dare de mită, avem suspiciuni de abuz în serviciu, de folosirea funcţiei care nu are nicio legătură cu atribuţiile de bază. Vorbim despre imixtiunea actului justiţiei în zone de administraţie şi cred că o anchetă internă în cadrul Curţii nu ar avea niciun fel de efect. Nu am mari speranţe că ANI va face ceva. Acolo poate fi incompatibilitate sau conflict de interese. Aud că judecătorul Tribunalului Constanţa ar fi avut pe rol nişte dosare care îi priveau pe unii afacerişti cu care era în avionul de lux către Mykonos", a afirmat Ungureanu.
Deputatul a anunţat că aşteaptă o reacţie de la preşedintele Nicuşor Dan.
"Deci vorbim despre un stat capturat, mafiot, şi vreau să văd nişte semnale de la domnul Nicuşor Dan, care a numit cu mâna PSD-ului şefi la Parchete şi care a venit împreună cu USR în campanie să spună că suntem împotriva corupţiei, vreau să văd o atitudine fermă împotrivă acestor reţele de tip mafiot care, repet, înglobează oameni de afaceri, politicieni şi cei mai importanţi judecători în stat - cei care au anulat alegeri, care l-au condamnat împotriva Constituţiei pe Dominic Fritz. Adică această golănie, aceste chestiuni de tip mafiot sunt la lumina zilei, nu mai au nicio jenă, nu mai au niciun Dumnezeu, nu mai ai nicio pauză în mizeriile astea, iar noi aflăm întâmplător de ele", a transmis Emanuel Ungureanu.
Cine s-ar fi aflat la bordul avionului privat spre Mykonos
Judecătorul CCR Cristian Deliorga, fostul prim-ministru Victor Ponta, fostul ministru PSD al Muncii Florin Manole, senatorul UDMR Istvan-Lorant Antal, preşedintele Tribunalului Constanţa, Marius Cătălin Croitoru, dar şi omul de afaceri Gruia Stoica, care are o condamnare penală, au zburat cu un avion privat pe insula grecească Mykonos în luna iulie, potrivit dezvăluirilor publicaţiei Newscenter. Deplasarea a fost organizată şi suportată de Camera de Comerţ şi Industrie a României.
