Judecătorul CCR Deliorga, zbor spre Mykonos, cu Ponta, Manole, Gruia Stoica şi un judecător. Posibilă anchetă
Plenul Senatului votează azi dacă extinde sau nu ancheta Comisiei pentru constituționalitate și asupra zborului privat spre Mykonos în care s-au aflat judecătorul CCR Cristian Deliorga, fostul premier Victor Ponta, fostul ministru al Muncii Florin Manole, președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, și mai mulți oameni de afaceri.
Biroul Permanent al Senatului a aprobat marți solicitarea PNL și USR de extindere a anchetei, dar decizia finală va fi luată de plen.
Comisia pentru constituționalitate anchetează în prezent împrejurările întâlnirii din 14 august dintre premierul Ilie Bolojan și președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu.
PNL și USR au cerut ca senatorii să verifice și circumstanțele deplasării lui Cristian Deliorga cu avionul privat spre insula grecească Mykonos, inclusiv cine a plătit transportul, scopul călătoriei și relațiile dintre el și ceilalți pasageri.
Zbor privat spre Mykonos cu judecători, politicieni și oameni de afaceri
Potrivit unei investigații NewsCenter.ro, un avion privat de tip Embraer Legacy 600 a plecat pe 8 iulie 2026 de pe Aeroportul Băneasa spre Mykonos, având la bord 13 persoane, judecători, politicieni și oameni de afaceri.
Printre pasageri s-au aflat:
- Cristian Deliorga, judecător al Curții Constituționale;
- Marius Cătălin Croitoru, președintele Tribunalului Constanța;
- Florin Manole, fost ministru al Muncii;
- Victor Ponta, deputat și fost prim-ministru;
- Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății;
- Istvan-Lorant Antal, senator UDMR;
- Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României;
- Ovidiu Ioan Silaghi, secretar general al CCIR și fost ministru;
- Bogdan Stelian Mîndrescu, directorul general al Companiei Naționale Aeroporturi București;
- Gruia Stoica, proprietarul grupului Grampet, condamnat definitiv pentru cumpărare de influență;
- Gabriel Daraban, director comercial al companiei de stat Oil Terminal;
- Ion Virgil Lixandru, om de afaceri;
- Florin Cârstocea, om de afaceri.
Reacţia fostului ministru Manole: A zburat în Mykonos pentru "teme de legislație a muncii"
Florin Manole susţine că a zburat în Mykonos în avion cu Deliorga şi Ponta pentru "teme de legislație a muncii". Atât el cât şi și senatorul UDMR Istvan-Lorant Antal au declarat că deplasarea a fost organizată de Camera de Comerț și Industrie a României.
"Delegația economică din data de 8 iulie a fost organizată de Camera de Comerț și Industrie a României care a acoperit și toate costurile aferente. Camera se autofinanțează, nu folosește fonduri publice și are dreptul de a-și organiza propriile evenimente. Am participat pentru a acoperi temele referitoare la legislația muncii, datorită experienței pe care am dobândit-o. Deplasarea s-a derulat pe parcursul unei singure zile. Consider că este absolut legitim să raspund pozitiv invitațiilor organizațiilor profesionale sau neguvernamentale înființate legal și care promovează drepturile și interesele companiilor românești", a transmis Florin Manole, deputat PSD şi fost ministru al Muncii.
Președintele CCIR, Mihai Daraban, a confirmat că organizația a suportat costurile cursei și a susținut că deplasarea a avut drept scop o întâlnire cu parteneri americani aflați în Mykonos.
În cazul lui Cristian Deliorga, Daraban a declarat că îl cunoaște de aproximativ 30 de ani și că l-a invitat în baza relației lor de prietenie.
Inspecția Judiciară s-a sesizat în cazul președintelui Tribunalului Constanța
Separat, Inspecția Judiciară a anunțat marți că s-a sesizat din oficiu în cazul judecătorului Marius Cătălin Croitoru, președintele Tribunalului Constanța, pentru a verifica dacă participarea acestuia la deplasarea cu avionul privat, alături de politicieni și oameni de afaceri, ar putea reprezenta o încălcare a normelor de conduită din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor.
"Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public privind participarea domnului judecător Marius Cătălin Croitoru, președintele Tribunalului Constanța, la o deplasare cu un avion privat, alături de persoane din mediul politic și de afaceri, Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu în vederea efectuării verificărilor cu privire la potențiala încălcare a normelor de conduită prevăzute de Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor", a transmis instituția.
Verificările Inspecției Judiciare îl vizează doar pe Marius Cătălin Croitoru. Judecătorii Curții Constituționale, precum Cristian Deliorga, nu se află sub controlul Inspecției Judiciare, răspunderea disciplinară a acestora este reglementată separat.
Procurorul Claudiu Sandu, membru în Consiliului Superior al Magistraturii, a întrebat anterior într-o postare pe Facebook, de ce Inspecţia Judiciară nu se sesizează în acest caz.
În opinia procurorului, dacă această ştire ar fi apărut acum 10 ani, ar fi urmat anchete la nivel înalt şi chiar de arestări, însă "azi doar contemplăm ca nişte fraieri cum alţii se lăfăie în lux".
