Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Zgonea: "În ultimii 25 de ani, democrația noastră a atins un nivel de maturitate; suntem un model pentru combaterea corupției"

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat joi că în ultimii 25 de ani democrația românească a atins un nivel de maturitate, iar astăzi țara noastră este un model în regiune pentru protecția minorităților naționale, pentru respectarea drepturilor omului, pentru combaterea corupției.

de Redactia Observator

la 26.11.2015 , 13:34

 Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat joi că în ultimii 25 de ani democrația românească a atins un nivel de maturitate, iar astăzi țara noastră este un model în regiune pentru protecția minorităților naționale, pentru respectarea drepturilor omului, pentru combaterea corupției.

"România a fost și este pentru cooperarea inter-regională, pentru o contribuție importantă în consolidarea climatului de securitate și stabilitate pe continentul european și în zona Mării Negre. În ultimii 25 de ani, democrația noastră a atins un nivel de maturitate, sistemul judiciar, statul de drept sunt respectate în România. Astăzi suntem un model în regiune pentru protecția minorităților naționale, pentru drepturile omului, pentru combaterea corupției, pentru consolidarea statului de drept și a instituțiilor, pentru a construi românilor și vecinilor o zonă în care să poată trăi în securitate și în prosperitate", a spus Zgonea, la Palatul Parlamentului, în deschiderea celei de-a 46-a Adunări Generale a Cooperării Economice a Mării Negre, organizate cu ocazia încheierii președinției române a APCEMN.

El a adăugat că România crede cu tărie că în actualul context global și regional singura cale pentru progres o reprezintă intensificarea cooperării.

Articolul continuă după reclamă

"Un vechi proverb românesc spune că un copac singur întotdeauna este doborât de un vânt puternic, indiferent cât de falnic este, dar o pădure de copaci mici, care rămân uniți, nu pot fi doborâți nici de cea mai violentă furtună. Din această perspectivă, vă rog să contați pe sprijinul României pentru această abordare. Doar împreună putem să ne asigurăm un climat de securitate și prosperitate pentru cetățenii noștri. Vom continua să sprijinim interesele regiunii noastre atât în calitate de membru al Uniunii Europene, cât și în dialogul bilateral cu partenerii noștri. Suntem gata să ne sprijinim toți partenerii și prietenii în eforturile lor de a atinge standardele cerute de actuala situație europeană, de UE, de structurile din care facem parte", a arătat Zgonea.

Valeriu Zgonea a subliniat că parlamentele trebuie să joace rolul cuvenit în dialogul instituțional la nivel internațional, iar multe acorduri încheiate la nivel internațional și semnate la nivel guvernamental au un impact asupra vieții cetățenilor, care au dreptul de a fi informați și de a avea un cuvânt de spus cu privire la aceste decizii prin intermediul reprezentanților legal aleși.

Sursa: agerpres.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Stiţi ce măsuri să luaţi pentru a preveni burnout-ul?
Observator » Ştiri politice » Zgonea: "În ultimii 25 de ani, democrația noastră a atins un nivel de maturitate; suntem un model pentru combaterea corupției"