Video Ziua în care ar fi trebuit să ne alegem preşedintele. Chiar dacă scrutinul a fost anulat, Georgescu şi Simion vor merge "la vot": "Mergem să aprindem o lumânare"
Astăzi, de ziua Constituţiei României, românii ar fi trebuit să pună ştampila de vot pe viitorul preşedinte care să ne conducă ţara. Doar că acest lucru nu mai este posibil după verdictul Curţii Constituţionale de anulare a alegerilor prezidenţiale. Chiar şi aşa, unii lideri politici nu pot accepta decizia cu una cu două, aşa că au anunţat că vor merge în continuare la secţiile de votare, îndemnând cetăţenii să li se alăture.
Deşi alegerile prezidenţiale au fost anulate, în urmă cu două zile, Călin Georgescu, candidat finalist în turul al doilea, nu acceptă aşa uşor decizia CCR, deoarece, spune el, Curtea Constituţională nu ar fi aptă de un astfel de verdict. Mai mult, şi-a îndemnat alegătorii să i se alăture astăzi la vot, asta deşi secţiile de votare sunt închise. "Este dreptul nostru să fim, în mod real, în faţa secţiilor de vot, în ţară şi în străinătate. Pentru că nu poate să învingă dorinţa şi puterea unui popor Curtea Constituţională. Eu personal voi fi la secţia de votare din Mogoşoaia, la ora 8:00 şi voi aştepta să îmi pot exercita dreptul la vot. Noi suntem în măsură să stăm şi să aşteptăm", a declarat Călin Georgescu.
Lasconi, scrisoare către Donald Trump
Şi George Simion s-a alăturat iniţiativei de a ieşi la vot. Liderul AUR s-a arătat, de asemenea, indignat de decizia CCR, pe care a anunţat aseară că a contestat-o la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Deşi este Ziua Constituţiei, unii consideră că a fost încălcată tocmai din cauza anulării alegerilor. "Vom merge, la ora 13:00, cu membrii şi simpatizanţii AUR la toate secţiile de vot unde am fi mers în mod obişnuit, să votăm, să ne exprimăm votul. Sper din suflet că mai avem voie de ziua Constituţiei, pe 8 decembrie, să semnăm o petiţie, să punem o lumânare, să ţinem un moment de reculegere", a declarat George Simion.
Elena Lasconi, finalistă şi ea în turul doi al alegerilor prezidenţiale, le-a cerut, în schimb, cetăţenilor, printr-un mesaj pe Facebook, să nu dea curs instigărilor de a merge la vot, aşa cum au cerut Călin Georgescu şi George Simion şi să rămână la casele lor. Mai mult, le-a dat speranţă alegătorilor că indiferent de câte decizii se vor mai lua, dacă se vor mai lua pe parcurs, ea va candida şi va lupta în continuare.
- Călin Georgescu merge duminică la vot. "Nimeni, niciodată nu trebuie să-i mai închidă ușa în nas poporului...
- BEC a respins cererile partidelor REPER și PNCR pentru anularea alegerilor parlamentare
- Elena Lasconi, scrisoare către Donald Trump: "Nu sunt candidatul lui Soroş. Rusia încă se joacă cu România"
- Candidatura şefei POT, Anamaria Gavrilă, a fost validată de BEC
- Câţi români au cerut să voteze prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale. Înscrierea continuă până în...
La mai puţin de o zi după anunţul CCR, Călin Georgescu a avut prima reacţie pentru presa internaţională, într-un interviu în exclusivitate pentru publicaţia Sky News, unde a lansat o serie de atacuri la adresa regimului corupt din România. Pe de cealaltă parte, Elena Lasconi i-a trimis o scrisoare lui Donald Trump, pe care a distribuit-o şi pe platforma X, prin care îi transmite președintelui nou ales al Statelor Unite că nu este o "candidată a lui Soroș", ci că este la fel ca el, un adevărat lider al poporului. "Curtea Constituţională a României este „Curtea Mafiei României“. Nouă persoane decid pentru 19 milioane de oameni, este inacceptabil. Asta înseamnă lovitură de stat, făcută de statul care este încă la putere în România", a declarat Călin Georgescu.
Între timp, Biroul Electoral Central a trimis lista finală cu rezultatele alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, cu cele șapte partide care întrunesc pragul electoral, după ce a respins, în şedinţa de ieri, toate contestaţiile şi sesizările primite. Partidul REPER a cerut Biroului Electoral Central să anuleze alegerile parlamentare desfăşurate pe data de 1 decembrie, susţinând că şi în cazul partidului POT a existat o implicare a Federatiei Ruse pentru manipularea si dezinformarea alegătorilor. "Aceasta decizie a corectat o eroare care putea sa impinga România in prapastie. Faptul ca unii alegatori erau infierbantati si sunt inca, datorita propagandei deşănţate si razboiului hibrid declansat de Rusia, nu este o justificare ca sa permitem asa ceva", a declarat Cristian Pîrvulescu, analist politic.
Rapoartele Serviciilor secrete arată că a existat o campanie masivă de promovare, derulată pe Tik Tok, pentru susţinerea partidului POT - un partid suveranist care şi-a declarat public susţinerea pentru Călin Georgescu. Partidul Oamenilor Tineri a fost votat de peste 590 de mii de români si a intrat în Parlament cu un scor de peste 6%. Chiar şi aşa, solicitarea partidului REPER a fost respinsă, iar în replică, membrii au afirmat pe reţelele de socializare că vor merge mai departe, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰