Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video 50.000 de români mor anual bolnavi de cancer. În unele judeţe sunt numai 3 oncologi

50 de mii de români pierd, într-un an, lupta cu cancerul. Mulţi ar putea fi salvaţi, dacă ar afla diagnosticul la timp şi ar şi începe tratamentul. România a făcut paşi importanţi în prevenţie în ultimii 10 ani, dar încă nu avem un registru de cancer şi nici o hartă cu medicii de care bolnavii ar avea nevoie pe traseu. Sigur, pare absurd să vorbeşti de un traseu de luptă cu boala câtă vreme sunt judeţe întregi cu 2 sau 3 oncologi pe o rază de sute de kilometri.   

de Redactia Observator

la 04.02.2026 , 20:56

Regizoarea Chris Simion este una dintre cei care s-a luat la trântă cu teribila maladie şi a reuşit să o învingă. Diagnosticul de cancer la sân l-a primit în urmă cu aproape 8 ani, şi spune că lupta ar fi fost mult mai grea dacă o purta de una singură.  

"În momentul în care îţi simţi şi medicul alături de tine, dincolo de familie, de prieteni, boala aceasta devine un dar.", spune Chris Simion, supravieţuitoare cancer

Dar lângă mulţi dintre cei care află că suferă de cancer, nu există nimeni. Sunt judeţe întregi, cu sute de mii de oameni, în care nu sunt mai mult de 3 oncologi.

Articolul continuă după reclamă

"Pacienţii oncologici nu cred că trebuie să facă tot timpul la propriu călătorii. Timpul înseamnă viaţă.", precizează prof. dr. Cătălina Poiană, preşedintele Colegiului Medicilor România.

Cancerul de sân rămâne pe primul loc în România, iar cancerul de prostată este în top la bărbaţi. Cancerul pulmonar şi colorectal sunt pe locul 2.

Peste 100 de mii de cazuri noi de cancer sunt depistate anual, şi doar jumătate dintre pacienţi reuşeşc să învingă în această luptă. Avem o rată de mortalitate mult peste media Europei.

"Există cancerele care cu adevărat ne omoară cel mai mult. Ele, într-o mare parte pot fi prevenite sau depistate în stadii timpurii.", spune conf. univ. dr. Adrian Pană de la Institutul Naţional de Sănătate Publică.

România încă nu are un registru naţional de cancer, şi încă nu are o hartă a serviciilor care să-i ghideze pe pacienţi în drumul spre medicii şi investigaţiile necesare.

"Fără să ştim ce-am lucrat până la data de astăzi n-avem cum să construim viitorul. N-avem cum să organizăm bine ceea ce ar trebui să construim mâine.", adaugă Schenker Michael, preşedintele Comisiei de Oncologie, Ministerul Sănătăţii. 

România a introdus 41 de molecule noi pe lista medicamentelor compensate, dar tot nu e suficient. Încă sunt oameni nevoiţi să dea statul în judecată pentru tratamentul salvator.

"Au fost situaţii în care în România nu se practică o anumită linie terapeutică ca în Europa şi persoana respectivă sigur că s-a întrebat care este şansa ei aici?", spune Ivona Funaru, supravieţuitoare cancer.

Pentru sute de pacienţi, lupta cu maladia secolului 20 trece printr-o sală de tribunal. E drept, procesele sunt rezolvate rapid, în cel mult o lună de zile, iar statul pierde, de fiecare dată. Milioane de euro, mai mult decât ar costa să introducă şi alte tratamente pe lista de compensate.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Reparaţi sau înlocuiţi electrocasnicele care se strică?
Observator » Sănătate » 50.000 de români mor anual bolnavi de cancer. În unele judeţe sunt numai 3 oncologi