Video Accidentările din vacanţă care pot deveni periculoase. Medic ATI: "În fiecare vară avem cazuri"
O simplă căzătură la piscină, o lovitură pe munte sau o accidentare pe bicicletă pot părea banale, dar uneori ascund probleme grave. Alexandra Terentiac, medic ATI şi instructor de prim ajutor, a explicat la Observator 16 care sunt cele mai mari riscuri din vacanţă, ce greşeli trebuie evitate şi când este nevoie de ajutor medical.
Teodora Tompea: Care sunt cele mai periculoase locuri?
Alexandra Terentiac: Accidentările pot avea loc peste tot. Majoritatea dintre noi am alunecat măcar o dată pe podeaua udă din baie sau ne-am împiedicat și ne-am lovit. Însă unele dintre cele mai grave și periculoase accidentări pe care le vedem vara sunt cele produse în apă, atunci când vorbim despre persoane care sar în apă cu capul înainte. Am avut pacienți aduși atât din piscine, cât și din mare. Este foarte periculos pentru că nu știi cât de adâncă este apa, iar dacă nu îți protejezi corect capul punând mâinile înainte, riști să te lovești la cap și la gât. În fiecare vară avem cazuri de persoane care își rup gâtul sau își afectează măduva spinării în urma săriturilor în cap de pe stânci. Din păcate, au existat și persoane care au rămas paralizate sau care au decedat la scurt timp după accident.
Teodora Tompea: Pe bicicletă sau dacă mergem pe munte, la ce ar trebui să fim atenți?
Alexandra Terentiac: Și în zona de munte este foarte important echipamentul. Capul trebuie protejat întotdeauna, iar acest lucru îl facem prin purtarea unei căști adecvate. La fel de importantă este și încălțămintea potrivită, care ne ajută să evităm alunecările. De asemenea, este recomandat să alegem trasee pe care le cunoaștem și care corespund nivelului nostru de pregătire și competență.
Teodora Tompea: Dacă am suferit un traumatism care ni se pare minor, spunem că este doar o umflătură și poate nu mai avem aceeași mobilitate ca înainte, ce semne ar trebui să ne dea de gândit că nu este o simplă vânătaie?
Alexandra Terentiac: Orice simptom care evoluează sau se agravează ar trebui să ne dea de gândit și să ne trimită cât mai repede la medic. Atunci când vorbim despre o lovitură, ca să ne dăm seama dacă are potențialul de a deveni mai gravă, trebuie să ne gândim și la modul în care s-a produs. Dacă a fost vorba despre un impact minor — ai alunecat și te-ai lovit la cap sau doi copii s-au împins și au căzut de la propria înălțime — vorbim, în general, despre mecanisme cu energie redusă. Însă dacă ai căzut de pe bicicletă în viteză, de pe scuter sau pe munte, ar trebui să te îndrepți către un consult medical, deoarece leziunile pot fi mult mai severe decât par la prima vedere.
Teodora Tompea: Intervenim noi, încercăm să ajutăm sau mergem direct la medic?
Alexandra Terentiac: Depinde de situație. Există măsuri de prim ajutor care se acordă în funcție de tipul accidentului. Totuși, cel mai important prim ajutor pe care îl puteți oferi unei persoane cu o posibilă leziune gravă este să o calmați și să o împiedicați să facă efort inutil. Victima ar trebui să se miște cât mai puțin, mai ales dacă are dureri, și să rămână într-o poziție confortabilă. În cazul unei leziuni potențial grave, este important să se apeleze la 112. Nu este necesar și nici recomandat să punem persoana să alerge sau să se deplaseze singură către cel mai apropiat spital.
