Alimentația copiilor, influențată de comportamentul părinților. Ce recomandă medicul nutriţionist
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Felul în care copiii se raportează la mâncare se formează încă din familie, iar părinții au un rol esențial în acest proces. Dulciurile nu ar trebui nici interzise complet, nici transformate în recompense pentru note bune sau pentru sport. Despre cum pot fi construite obiceiuri alimentare sănătoase încă din copilărie a vorbit, la Observator 16, medicul nutriționist Anca Hâncu.
Prezentator: Spuneam despre acest comportament al părinților, care ar trebui să influențeze cel mai mult, pentru că toate celelalte strategii nu funcționează. De ce?
Anca Hâncu: Comportamentul părinților influențează cel mai mult. Părintele este un model pentru copilul său. Orice spune, dacă nu este întărit de fapte, nu are nicio valoare. Degeaba părintele stă pe canapea și îi spune: „Du-te, fă sport! Du-te, fă mișcare!”. Părintele trebuie să îl însoțească, să transforme mersul la sport într-o mare bucurie. Și să nu ofere apoi o recompensă dulce.
Prezentator: De ce nu e bună recompensa?
Anca Hâncu: În momentul în care asociezi ceva dulce cu orice – un premiu, un rezultat bun la școală, mersul la sport – și spui "Hai să mergem la sport, ca după aceea să primești înghețată, napolitană sau pizza", lucrurile nu sunt tocmai potrivite. În primul rând, activitatea sportivă trebuie să fie de sine stătătoare, să fie făcută cu bucurie, cu veselie, în familie, să fie ceva de bine. Pe de altă parte, rezultatele bune la școală nu trebuie neapărat sărbătorite cu tort. Putem să sărbătorim cu experiențe interesante, cu copiii, cu muzică, cu dans. Pentru că mereu vom asocia bucuria cu dulciurile. Toate petrecerile de ziua de naștere sunt asociate cu tort, cu dulce. Normal că ajungem să asociem dulcele cu bucuria.
Prezentator: Așa se face că noi ne ducem spre dulce de multe ori.
Anca Hâncu: Ori de câte ori ni se întâmplă o bucurie, vrem să ne sărbătorim, să ne recompensăm. Am avut o reușită într-o zi, mergem să ne sărbătorim cu ceva dulce. Ca să oprim acest lucru din copilărie, trebuie să facem alte conexiuni. Pe de altă parte, aș vrea să rog părinții să nu interzică.
Prezentator: Cum îi oferi unui copil dulce, tocmai ca să nu asocieze atât de puternic dulcele cu recompensa? Cum îi poți oferi?
Anca Hâncu: O dată la câteva zile, când face foarte mult sport, îi poți oferi dulce, un dulce sănătos. Să devină o normalitate, să nu fie ceva fantastic: „Wow, mâncăm acest dulce!”. Fără presiune, fără tam-tam, fără a interzice. Am văzut o mămică ce își plimba copilul prin supermarket și îi spunea: „Zahărul e rău, e rău!”. Nu trebuie neapărat să îi interzicem. În schimb, oferim constant alegerile potrivite și distragem atenția de la ceea ce nu este bine. Dacă mai scapă o napolitană în mâna copilului, nu intrăm în panică, nu facem scandal și nu transformăm totul într-o mare nenorocire.
Prezentator: Raportul corect al nostru cu mâncarea se formează în familie.
Anca Hâncu: Da, exact. Mâncarea nu trebuie să ne aline durerea sau să ne producă bucurie. Noi trebuie să avem bucurii din natură, din relația cu părinții, cu prietenii.
Prezentator: Care este intervalul acesta de vârstă? De când sunt foarte mici?
Anca Hâncu: Copiii de până la 2 ani acceptă, în general, ceea ce primesc, orice gust. Sunt fericiți și cu ardei, și cu roșii. Toate sunt experiențe interesante. După 2 ani, încep să intre în relație cu alți copii. Încep să facă mofturi, să refuze, să aibă tot felul de idei ciudate. Atunci este rolul părinților, cu răbdare și cu poveste. Astfel trebuie să ne împrietenim cu ei și să îi ajutăm să aibă o alimentație echilibrată. Sunt copii care se iau după un joc, după o idee, după cine știe ce personaj și încep să refuze carnea, cartofii sau alte alimente de bază pentru că aud ceva. Este important ca părintele să fie pe lângă ei și să știe ce fac. Este important mai ales la adolescență, când apar acele modele din social media. Între excluderea anumitor grupe de alimente și anorexie este o distanță destul de scurtă.
Prezentator: Ca o concluzie, felul în care comunicăm cu cei mici când vorbim despre alimentație, despre viața de zi cu zi, despre dulce, este foarte important. Să fim atenți nu doar la cuvintele pe care le folosim, ci și la ceea ce văd cei mici că facem noi.
