Aerul condiţionat poate răspândi coronavirusul, avertizează medicul Mihai Craiu
Medicul pediatru Mihai Craiu avertizează asupra pericolului folosirii aerului condiţionat în spaţiile închise în care sunt pacienţi infectaţi cu COVID-19. Aerul condiţionat poate răspândi coronavirusul, atenţionează doctorul într-un interviu exclusiv pentru Observator.
- Masca trebuie purtată în toate spaţiile închise ale unui spital, spune medicul.
- În spaţiile deschise ale unui spital e necesară distanţarea socială.
- Aerul condiţionat poate împrăştia particule foarte mici de salivă de la pacienţi infectaţi, susţine doctorul.
(Reporter): Domnule doctor, în teorie, cât de uşor se poate transforma un spital sau o secţie dintr-un spital într-un focar de COVID-19?
(Medicul Mihai Craiu): Dacă nu respectăm regulile, s-ar putea transforma uşor. Ce înseamnă transforma uşor? Să dăm nişte repere: în primul rând, dacă nu se respectă protocoale de triaj şi de circuite, o persoană aparent sănătoasă, care vorbeşte, aşa cum vorbim noi la această distanţă, dacă nu poartă mască, poate transmite celor din jur noul coronavirus. Problema cu acest nou coronavirus este că simptomele apar, în medie, după 5-6 zile de la infectare. Deci, un personal medical care vine la serviciu în ture, 5-6 zile, cu potenţial de contagiozitate mare, poate transforma o secţie sau o anumită zonă într-un focar. În spitale pediatrice riscul este mai mic şi întotdeauna riscul unui spital este la fel de mare ca riscul comunităţii în care se află acel spital. Cu alte cuvinte, să spunem, un spital din Banat, în momentul acesta, este mai puţin riscant să devină un focar de infecţie versus un spital din Prahova. Deci, transmiterea comunitară este paralelă cu numărul de pacienţi infectaţi asimptomatici şi, deci, paralelă cu riscul ipotetic de a transmite virusul de la cineva care nu pare că este bolnav.
(Reporter): Domnule doctor, dacă, de exemplu, există un spital pentru COVID. Personalul ar trebui să poarte mască în absolut toate spaţiile, în absolut toate zonele, şi-n cele verzi, şi-n exteriorul spitalului, în curte?
(Medicul Mihai Craiu): Într-un spital COVID, prin reglementare, pacientul trebuie să poarte echipamente de protecţie, în funcţie de nivelul de pericol unde se află. Şi aici există regulamente foarte clare, făcute de Institutul Naţional de Sănătate Publică. Dar, prin prisma ultimelor evoluţii, trebuie spus că riscul a crescut. De aceea, tuturor celor care lucrează în aceste zone li s-a transmis, ca precauţie, să poarte masca în toate spaţiile din interiorul acelei instituţii, chiar dacă sunt desemnate ca spaţii libere de COVID. O să şi vedeţi că urmează un update al autorităţilor, care vor preciza că trebuie să luăm măsuri suplimentare în zonele care au astfel de pacienţi.
(Reporter): Inclusiv în curte ar trebui purtată mască, dacă trec pe acolo pacienţi către investigaţii?
(Medicul Mihai Craiu): În spaţii larg deschise şi ventilate riscul este foarte mic. Dar, întrucât, în curte, oamenii ies la o ţigară şi nu stau cu masca pe faţă când fumează. Sau ies să stea de vorbă, pur şi simplu, pentru că vor să ia o gură de aer, că au transpirat îngrozitor şi nu mai suportă masca, ar trebui să respecte distanţarea socială. Deci, trebuie să stea la distanţă de altă persoană fără mască din curtea respectivă. Pur şi simplu, din aer, nu luăm în spaţii deschise. Dar, în tot ceea ce înseamnă spaţii închise, chiar dacă în acea cameră nu e o persoană bolnavă, trebuie să purtăm mască!
(Reporter): De ce?
(Medicul Mihai Craiu): Pentru că virusurile sunt transportate de la un pacient infectat la un sănătos cu ajutorul acestor particule de salivă, care sunt de două feluri: sunt droplets sau picături, cele care se şi văd când strănutăm sau tuşim şi care nu pot să plutească în aer, ci cad în nişte secunde sau zeci de secunde la podea sau, în fine, pe suprafeţe. Şi e periculos dacă atingem cu mâna şi ducem mâna la ochi. Dar, la un pacient care vorbeşte, aburul, micul condens, care conţine particule microscopice de salivă, cu dimensiuni de ordinul sub un micron, acestea pot să plutească mai multe zeci de minute sau ore în camera în care a fost o persoană infectată. De aceea, cred că toate aceste spaţii publice închise în zone medicale COVID trebuie aerisite generos, trebuie să deschidem geamurile, să deschidem uşile, pentru a nu permite stagnarea unei atmosfere. De altfel, şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă chestia asta. Şi, în cazul în care spaţiul este închis, trebuie să evităm folosirea sistemelor de aer condiţionat în spaţiile în care există aceşti bolnavi, ca să nu răspândim virusul. E foarte dificil cu temperatura asta, de aceea, în cazul în care se foloseşte orice fel de climatizare, ori medicală, ori centrală, trebuie folosită masca!
(Reporter): Dar, de exemplu, în toate spaţiile ar trebui să nu folosim aer condiţionat sau...?
(Medicul Mihai Craiu): În toate spaţiile în care sunt pacienţi bolnavi! Deci, în toate spaţiile în care pacientul face o procedură: fie că merge la laborator, fie că e examinat ORL, fie că e intubat.
(Reporter): De ce, domnule doctor?
(Medicul Mihai Craiu): Pentru că, în cursul unei proceduri, fie că plânge copilul, fie că strănută adultul, se răspândesc în aer aceste particule, despre care am zis că pot să stea zeci de minute în aer. Şi, dacă dăm drumul la aerul condiţionat, cum am fi noi în această cameră, vom duce particulele în următoarele 30 de minute în hol. Oamenii vor şti că acolo nu a fost nimeni sau nu a făcut sau asistenta iese din cameră şi îşi scoate masca, pentru că a ieşit din camera în care a făcut procedura. De-asta aerul condiţionat poate să contamineze şi camera sau holul de lângă. În cazul în care dăm drumul la climatizare, dar cu uşile închise, respectând protocoale - sunt protocoale foarte clare făcute, fiecare instituţie şi-a făcut prin regulament intern ce şi cât este permis.
(Reporter): Mulţumesc tare mult!
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰