Când se termină pandemia în România? Ministrul Sănătății: "Încă nu suntem în vârf, vom avea peste 50.000 de cazuri. La final de martie vom reveni la normal"
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, marţi seară, că România nu se află încă în vârful valului cinci al pandemiei de COVID-19 şi că vor urma 10 zile dificile în care se va ajunge la peste 50.000 de cazuri pe zi. Rafila a precizat că, potrivit OMS, numărul cazurilor este încă în creştere, dar se observă o creştere mai lentă la nivel european, ceea ce înseamnă că ne apropiem de un platou.
Alexandru Rafila a declarat în timpul unei transmisiuni televiuzate, marţi seară, că sistemul de sănătate din România este pregătit pentru vârful valului cinci al pandemiei de COVID-19.
”Încă nu suntem în vârf, ne apropiem de vârf, avem în faţă circa 10 zile dificile. Suntem pregătiţi, zic eu, şi din punct de vedere al sistemului de sănătate, sigur, nu nelimitat, adică nu putem să ne asumăm o pregătire. Am auzit tot felul de declaraţii demagogice în trecut, suntem pregătiţi să facem faţă la orice. Nu este aşa sistemul de sănătate în general, orice sistem are nişte limite, cel românesc, poate cu atât mai mult, pentru că el nu este uniform distribuit în toată ţara este sunt situaţii diferite de la judeţ la judeţ, dar atât cât am putut să ne pregătim, ne-am pregătit şi cu resurse terapeutice şi cu alocarea unui procent de 20 % din paturile de spital şi lucru care cred că este tot foarte, foarte important este că acordăm o foarte mare atenţie tuturor pacienţilor. Nu mai facem acea greşeală, o consider majoră, în care, practic, oamenii cu alte patologii au avut interzis serviciilor medicale”, a declarat Alexandru Rafila, potrivit news.ro.
Alexandru Rafila: Vom avea peste 50.000 de cazuri în câteva dintre zile
Ministrul Sănătăţii a precizat că săptămâna viitoare se aşteaptă să avem peste 50.000 de cazuri pe zi.
- Ministrul Sănătății, anunț despre finalul valului 5: "S-ar putea opri creşterea numărului de cazuri în...
- Rata de internare a pacienților Covid-19, cea mai mare din ultima lună. Autoritățile se așteaptă la un bilanţ...
- Certificatul verde expiră pentru cei care au mai mult de 9 luni de la vaccin. Arafat: Intră în vigoare de la 1...
”Este un scenariu maximal, personal nu cred că vom ajunge la 70.000 de cazuri înregistrate zilnic, dar probabil că săptămâna viitoare vom avea peste 50.000 de cazuri în câteva dintre zile, după care se va intra pe un trend crescător. O să vă spun că am urmărit cu foarte mare atenţie informaţiile de la OMS care dă o informare zilnică apropo de ce se întâmpă din toate ţările care ţin de regiunea europeană a OMS. Informaţiile pe care le avem este că această creştere continuă, dar cu viteză mai mică. Reducerea vitezei de creştere este primul semn că ne apropiem de un platou care probabil că va fi înregistrat pe parcursul săptănânii viitoare”, a declarat Rafila.
Când se termină pandemia în România
"Eu cred că vom reveni la normal până la sfârşitul lunii martie. Normal înseamnă că probabil nu va mai fi nevoie de starea de alertă. Eu cred că prelungirea stării de alertă va fi limitată de această dată şi nu va mai trebui să luăm acele măsuri care să ne afecteze viaţa economică şi socială şi trebuie să ne pregătim pentru acest lucru. Eu am avut foarte multe întâlniri cu reprezentanţii diverselor industrii : turism, Horeca, marii retaileri, mari investitori din România. Toţi îşi doresc predictibilitate, o discuţie sinceră care să facă posibilă repornirea economiei şi cred că spre sfârşitul lunii martie putem avea discuţii foarte serioase, încât oamenii să ştie ce au de făcut în lunile următoare", a spus ministrul Sănătăţii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰