Bilanț coronavirus în România, 27 august. Numărul cazurilor noi și al deceselor, în scădere, în ultimele 24 de ore
Peste 2.700 de cazuri noi de Covid și 19 decese la pacienți confirmați cu noul coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore, a anunțat sâmbătă Ministerul Sănătății.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.718 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 601 mai puține față de ziua anterioară. 471 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 169 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 2.771, cu 210 mai puține față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 247 persoane, cu două mai multe față de ziua anterioară. Din cei 247 pacienți internați la ATI, 200 sunt nevaccinați.
Din totalul pacienților internați, 330 sunt minori, 327 fiind internați în secții, cu 15 mai puțini față de ziua anterioară, și 3 la ATI, cu unul mai mult decât în ziua anterioară.
- Bilanț coronavirus în România, 26 august. Peste 3.300 de noi cazuri de și 16 decese, în ultimele 24 de ore
- Bilanț coronavirus în România, 25 august. Peste 3.600 de cazuri noi și 20 de decese, în ultimele 24 de ore
- Bilanț coronavirus în România, 24 august. Numărul cazurilor noi și al deceselor, în scădere, în ultimele 24...
Bilanțul deceselor în România
Până sâmbătă, 66.631 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat. În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 19 decese (12 bărbați și 7 femei), un deces fiind raportat anterior intervalului de referință.
Dintre cele 19 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 de ani, unul la categoria de vârstă 40-49 de ani, unul la categoria de vârstă 50-59 de ani, 5 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 3 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 8 la categoria de vârstă peste 80 de ani. Dintre pacienții decedați, 18 prezentau comorbidități și 14 erau nevaccinați.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰