Video Ce este alergia la medicamente: cauze, simptome și tratament
Primul instinct pe care îl avem atunci când ne doare ceva este să luăm o pastilă. Este deja ştiut că suntem unii dintre cei mai mari consumatori de antibiotice, pentru că le luăm chiar şi dacă nu ne sunt recomandate de medici. Însă, trebuie să ne gândim de două ori înainte, pentru că reacţiile alergice pot fi chiar fatale.
Ne doare capul, luăm un ibuprofen, ne simţim puţin răciţi, luăm o aspirină, facem temperatură...ceva pentru febră, iar dacă doare gâtul, direct antibiotic, uneori fără să cerem şi opinia medicului. Puţini ştim însă că orice medicament pe care îl luăm, chiar şi unul pe care l-am mai luat, poate fi cauza unei reacţii alergice...chiar severe. Cum se manifestă şi care sunt semnalele de alarmă vă spunem imediat.
Luăm medicamente de fiecare dată când ne simţim rău, unii dintre noi nici nu prea ţin cont ce, câte şi cum iau. Alţii se tem de ele şi le evită. In ambele situaţii un lucru e cert... medicamentele pot determina uneori un răspuns imun extrem.
Brânduşa Petruţescu, medic alergolog: Reacțiile de sensibilitate la medicamente sunt un grup de reacții adverse care nu pot fi prevenite, sunt neașteptate, pot să apară oricând și pot avea diverse grade de severitate. Cea mai severă reacție este anafilaxia care poate să apară după mai multe administrări ale unui medicament și care poate să ducă la comă și deces
Că vorbim despre o simplă reacţie cutanată sau - de cazul extrem - un şoc anafilactic, o vizită la medicul alergolog este necesară după un astfel de episod.
Brânduşa Petruţescu, medic alergolog: Cele mai severe reacții se fac la cele injectabile, de aceea nu se recomandă să le faceți acasă. Dacă reacția progresează, se întinde pe tot corpul, apare răgușeală, sunăm urgent la 112 sau ne prezentăm la camera de garda
Cel mai des dau reacţii anafilactice antiinflamatoarele nesteroidiene sau penicilinele, cu toate acestea, orice medicament poate duce la anafilaxie. Chiar dacă nu este prima dată când îl luăm. Din păcate, în aceste situaţii, analizele de sânge sunt inutile. În cazul în care pacientul vrea să fie sigur că un anumit medicament este cauza reacţii alergice, medicul poate recomanda o serie de teste specifice.
Brânduşa Petruţescu, medic alergolog: Trebuie să detaliem cronologic povestea și să testăm separat fiecare antibiotic folosit, fiecare medicament luat, este un proces de durata, necesită spitalizare, supraveghere, sunt teste riscante, dar este bine să investigăm în șase luni un astfeld e episod
Deşi nu este o regulă ca un pacient care a dezvoltat o reacţie alergică să facă şi o alta, medicii recomandă precauţie atunci când luaţi medicamente din aceeaşi familie cu a alergenului.
Reacţiile alergice apar între câteva minute şi câteva zile sau săptămâni
Reactiile alergice la medicamente pot trece neobservate atunci când e vorba doar de eritem sau o înroşirea a pielii. Aproape întotdeauna, o a doua reacţie alergică este mai puternică decât prima pentru că al nostru corp capătă şi mai multă imunitate îndreptată greşit către alergen.
Așa că dacă ați avut o reacție alergică la un medicament, ideal ar fi să nu mai luați medicamentul respectiv, nici alte medicamente care conțin principala subatanta activă și să fiți precauți când luați medicamente din aceeași familie. Acum, unele medicamente sunt necesare pentru a trata o serie de afecțiuni. Sunt chiar persoane care au nevoie de o anumită substanță - la care anterior au făcut reacții alergice- iar în aceste situații medicul de familie vine cu o serie de recomandări specifice, cum ar fi administrarea medicamentului sub control medical.
O investigare a problemei și chiar o testare alergologica sunt necesare și din fericire posibile și în spitalele din țară. Pentru că vorbim despre o reacție imunologică foarte complexă, simplele teste de sânge edificatoare în cazul alergiilor alimentare nu sunt suficiente și nici eficiente. O alergie medicamentoasă, mai ales una veche, se poate negativa pe acest gen de teste ceea ce NU exclude însă o nouă reacție alergică.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰