Ce pericole pândesc în alimentele de post. Avertismenul nutriționiștilor
Suntem în postul Crăciunului, iar cei care ţin post trebuie să se preocupe nu doar de curăţenia sufletului, ci şi a... meniului. O spun specialiştii care avertizează că produsele de post ne pot îmbolnăvi dacă nu suntem atenţi ce punem în farfurie.
- Atenție la aditivii alimentari
- Hrana de post este sănătoasă, dar condiţia este ca ea să fie preparată cât mai natural
În timp ce legumele şi fructele proaspete sau mâncarea preparată acasă pot fi benefice organismului, cele pline de E-uri şi cu arome artificiale fac mai mult rău decât bine.
Potenţatori de aromă, agenţi de îngroşare, stabilizatori, coloranţi şi conservanţi. Compoziţia unei conserve de pateu vegetal poate să rivalizeze uneori cu un tabel de substanţe chimice. Dacă la asta se adaugă si caloriile goale pe care le conţine pâinea albă, rezultatul este clar: kilograme în plus şi probleme de sănătate.
Cristina Oprea, reporter Observator: Nu mai putin de 8 E-uri au fost folosite in aceasta pasta vegetala pentru ca gustul ei sa se apropie de cel al pateului de ficat. În locul ei medicii ne recomanda verdeturi si legume cat mai putin preparate termic.
Ce trebuie să mâncăm în post
Hrana de post este sănătoasă, dar condiţia este ca ea să fie preparată cât mai natural şi din ingrediente proaspete. Fructele şi legumele sunt pe primul loc în meniul celor care vor ca postul să le purifice şi trupul, nu doar sufletul.
Comerciant: Ciorbita de praz, ciorbita de fasole uscata, cartofi, ciuperci. Sunt foarte sanatoase.
Reporter: Cum gatiti legumele ma intereseaza.
Comerciant: Da, mai ales la cuptor si la abur.
Reporter: Pateuri vegetale si mezeluri vegetale ati mancat?
Comerciant: Da, dar ma feresc.
Reporter: De ce va feriti de ele?
Comerciant: Pentru ca nu prea stiu ce contin.
Medicii spun şi ei că mâncarea cea mai bună este cea cât mai naturală, fără conservanţi şi aditivi şi, mai ales, proaspătă. Produsele procesate, semipreparate sau cele ale căror arome imită gustul de carne sunt cele mai nocive.
Atenție la aditivii alimentari
Un studiu realizat între anii 2011 - 2018 arată că aproape jumătate dintre produsele de post analizate au în componenţă 10 sau mai mulţi aditivi alimentari.
Iuliana Petrişor medic nutriţionist: Este bine sa ne ferim de acele produse care seamana cu carnea, laptele, branza + 2.30 atentie pentru ca daca mancam prea multa paine, orez, cartofi, putem sa ne dereglam glicemia.
Nici gustoasele produse de patiserie nu sunt văzute bine de către nutriţionişti. Conţin, pe lângă făină albă, zahăr şi grăsimi, iar asta le face o bombă calorică periculoasă pentru cei care suferă, spre exemplu, de diabet.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰