Observator » Sănătate » Copil de 1 an, printre pacienţii nou confirmaţi cu coronavirus în România

Copil de 1 an, printre pacienţii nou confirmaţi cu coronavirus în România

Un copil de 1 an se află printre cei 192 de pacienți nou confirmați pozitiv cu coronavirus în România Copil de 1 an, printre pacienţii nou confirmaţi cu coronavirus în România - Profimedia / imaginie ilustratuvă
Veronica Micu | Timp citire: 2 minute
Publicat la 30.03.2020, 13:27 | Modificat la 30.03.2020, 13:27

Un copil în vârstă de 1 an se află printre cei 192 de pacienți nou confirmați pozitiv cu coronavirus în România. Anunțul a fost făcut de Grupul de Comunicare Strategică.

  • Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 1 și 90 de ani.
  • Numărul infecțiilor în România a ajuns la 1.952.

Un copil în vârstă de 1 an se află printre cei 192 de pacienți nou confirmați pozitiv cu coronavirus în România. Anunțul a fost făcut de Grupul de Comunicare Strategică.

Autorităție au transmis, luni, un nou comunicat cu centralizarea datelor despre epidemia de coronavirus în România. 

Astfel, în țara noastră au fost diagnosticate alte 192 de noi cazuri de coronavirus, pacienții nou confirmați având vârsta cuprinsă între 1 an și 90 de ani.

Articolul continuă după reclamă

În total, numărul infecțiilor în România a ajuns la 1.952.

"Până astăzi, 30 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.952 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 1.952 de persoane confirmate pozitiv, 180 au fost declarate vindecate și externate (55 la Timișoara, 85 la București, 19 la Iași, 7 la Craiova, 11 la Constanța și 3 la Cluj).

Totodată, până acum, 44 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timișoara, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Ialomița și Satu Mare, au decedat.

Pe acelaşi subiect

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 192 noi cazuri de îmbolnăvire. Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 1 și 90 de ani", se arată în comunicatul autorităților.