Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cornel Moca, specialist în sport şi nutriţie, despre consumul de substanţe interzise: "Pot apărea probleme de sănătate chiar după primele luni de folosire"

România a reuşit să se claseze la coada clasamentului european în privinţa incriminării producţiei şi traficului de steroizi! În timp ce - în alte state - vânzarea de substanţe de dopaj este considerată a fi infracţiune şi se pedepseşte penal, la noi este considerată doar o contravenţie. Iar cel care vinde steroizii nu plăteşte mai mult decât o amendă.

de Marius Pancu

la 12.07.2021 , 16:41

  • Cornel Moca, specialist în sport şi nutriţie, ne povesteşte despre cât de nociv este consumul de substanţe interzise.

Cert este că, la nivelul Uniunii Europene, doar România şi Bulgaria consideră producţia şi traficul de steroizi ca fiind contravenţie. Asta în condiţiile în care acest tip de substanţe sunt percepute de creierul uman în aceeaşi manieră ca şi drogurile de mare risc. În orice caz, parlamentarii vor să modifice legea, astfel încât prepararea, vânzarea sau administrarea de steroizi să poată fi pedepsită cu închisoare de la unu la cinci ani.

Pentru a aprofunda acest subiect, stăm de vorba cu Cornel Moca, specialist în sport şi nutriţie.

Marius Pancu: Cornel, problema aceasta pe care autorităţile se fac că nu o văd, aceasta a steroizilor, ajută-ne tu, ca expert din domeniul acesta sportiv, să înţelegem care sunt riscurile folosirii unor astfel de substanţe.

Vezi și

Cornel Moca: Vorbim despre o reală problemă pentru că, dacă am da un search simplu, pe google, vedem câţi oameni sunt interesaţi să folosească. În acelaşi timp sunt o mulţime de site-uri care vând efectiv. Într-adevăr, sunt foarte multe probleme şi pot apărea foarte multe probleme atunci când oamenii folosesc substanţe interzise şi, în mare parte, tinerii sunt mai predispuşi în a utiliza astfel de substanţe. Din păcate, tot ei vor avea parte şi de suferinţe mai târziu. Dat fiind că ceea ce se vinde la noi pe piaţă sau, mai bine spus, provine de pe piaţa neagră, nu are o calitate tocmai bună, apar probleme de sănătate într-un mod rapid. Unii oameni, conform studiilor, au avut probleme chiar după primele luni de folosire a substanţelor respective, alţii după câţiva ani. Chiar aş vrea să dau un exemplu al unui amic care spunea că cei care încep să folosească astfel de substanţe nu se mai opresc. Aici este o altă problemă. Când oamenii se opresc din a folosi acele substanţe, pur şi simplu ei nu se mai regăsesc. Intervine depresia, dar pot apărea şi alte probleme cum ar fi căderea părului, fertilitate scăzută, probleme cu inima, etc.

Întregul interviu cu Cornel Moca, specialist în sport şi nutriţie, îl puteţi urmări în materialul video.

Marius Pancu Like

Cred că jurnaliștii se nasc cu un organ intern în plus care le strânge mai abitir stomacul și-i duce la asfixiere dacă nu arată o discrepanță între realitate și discurs sau nu devoalează un neadevăr, o manipulare, o ipocrizie atunci

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Interviurile lui Marius Pancu » Cornel Moca, specialist în sport şi nutriţie, despre consumul de substanţe interzise: "Pot apărea probleme de sănătate chiar după primele luni de folosire"