Cu ce poate fi înlocuită Viagra: nu costă nimic şi oricine poate apela la această metodă
Exercițiile aerobice dau rezultate comparabile cu Viagra împotriva problemelor de erecție, însă fără efecte secundare, reiese dintr-un nou studiu, informează Mediafax.
Câteva ședințe de aerobic pe săptămână par să aibă un efect benefic în combaterea disfuncției erectile comparabil cu cel al Viagra. Bărbații care se confruntă cu probleme de erecție pe măsură ce îmbătrânesc ar putea găsi beneficii în sport în loc să recurgă la medicamente, relevă un studiu publicat în Journal of Sexual Medicine.
Voluntarii cu afecțiuni mai severe au raportat beneficii mai mari
Cei trei oameni de știință americani care s-au ocupat de studiu - Mohit Khera, Samir Bhattacharyya și Larry Miller - au pornit de la observația că disfuncția erectilă, adică dificultatea de a avea o erecție sau de a o menține, este adesea asociată cu simptome ale unei sănătăți cardiovasculare precare, cum ar fi inflamația și îngustarea arterelor. În sine, disfuncția erectilă nu este o boală, ci o tulburare care poate dezvălui prezența altor boli ale inimii, ale metabolismului sau ale sistemului nervos.
Cercetătorii s-au întrebat, prin urmare, dacă exercițiile aerobice, care îmbunătățesc sănătatea cardiovasculară, ar putea avea aceleași efecte benefice și în contracararea problemelor erectile. Analizând mai multe baze de date cu informații despre acest tip de tulburare, echipa a găsit 11 studii în care voluntarilor care sufereau de disfuncție erectilă li s-au administrat medicamente sau li s-a recomandat să facă exerciții fizice.
- Episcop forțat să își dea demisia, după ce un preot a organizat o orgie sexuală în dioceza sa. Un bărbat...
- Studiu: Viagra ar putea fi folosită pentru a trata boala Alzheimer. Riscul de a dezvolta boala poate să scadă cu 60%
- Camion plin cu pastile Viagra contrafăcute, descoperit în Vama Nădlac. Şoferul urma să "împartă" marfa...
Dintre cei aproximativ 1.100 de bărbați implicați în studii, 600 au urmat regimuri de exerciții fizice care implicau 30-60 de minute de activitate aerobică de trei până la cinci ori pe săptămână. Ceilalți 500 au ajuns în grupurile de control. Cei care au participat în mod activ la sesiunile de exerciții aerobice și au respectat instrucțiunile au înregistrat o îmbunătățire a funcției erectile cu până la 5 puncte pe indicele utilizat pentru evaluarea funcției erectile, Indicele Internațional al Funcției Erectile (IIEF), comparativ cu grupul de control.
Voluntarii cu afecțiuni mai severe au raportat beneficii mai mari. Cei care primiseră Viagra sau Cialis, două medicamente împotriva impotenței, s-au îmbunătățit la același indice cu 4 până la 8 puncte, iar cei care primiseră terapie de înlocuire a testosteronului (pentru că aveau niveluri prea scăzute ale acestui hormon) cu doar 2 puncte.
Concluzia este o nouă confirmare a numeroaselor beneficii secundare ale exercițiilor fizice regulate. Exercițiile aerobice, spun autorii, pot servi drept strategie non-farmacologică împotriva disfuncției erectile, în special pentru cei care preferă să evite medicamentele sau se tem de efectele secundare ale acestora.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰