Video Dietele care ne pot îmbolnăvi iremediabil. Medicii spun că 95% dintre oamenii care apelează la ele își pun viața în pericol
S-a schimbat ora, au scăzut şi temperaturile. Şi ştiţi ce înseamnă asta? Câteva kilograme în plus. Teoretic, nu ar trebui să aibă vreo legătură vremea de afară cu silueta noastră, dar practic, cam asta se întâmplă toamna. Ne îngrăşăm mult mai uşor. Stăm mai mult în casă, mâncăm mai des şi nu mai facem atâta mişcare ca pe timpul verii. Prin urmare, căutăm tot felul de diete miraculoase. Mâine, poimâne ne prinde Crăciunul. Măcar să nu ne simţim atât de vinovaţi când ne-om aşeza la masă. Mare atenţie însă ce şi când mâncaţi. Sau nu mâncaţi. Medicii spun că excesul de diete ne poate îmbolnăvi iremediabil.
Mari Fica este sportivă de performanţă şi are un plan alimentar foarte strict şi sănătos. Însă nu de puţine ori a căzut pradă dietelor excesive.
Mari Fica: Pentru a face performanţă trebuie să fii foarte calculat în ceea ce priveşte alimentaţia pentru că altfel nu îţi iei nutrienţii necesari. Am încercat câdva dietele restrictive. Înaite să fiu mai informată , mă înfometam, am simţit că îmi face rău pentru că apărea foarte repede efectul de yoyo.
Mai exact, fluctuaţii bruşte ale greutăţii. Slăbim în timpul dietei şi ne îngrăşăm în momentul în care renunţam la restricţiile alimentare.
95% dintre oamenii ce ţin diete despre care citesc în reviste sau pe internet îşi pun în pericol sănătatea
Tânără: Am ţinut şi diete auzite de pe net. Slăbeşiti pe loc şi după te îngraşi.
Medicii avertizează că 95% dintre oamenii ce ţin diete despre care citesc în reviste sau pe internet îşi pun în pericol sănătatea.
Amalia Arhire: Foarte important ca o dietă să fie recomandată de un medic. În această perioadă luăm mai mult în greutate pentru că ne creşte foamea din cauza faptului că vine frigul.
Potrivit specialiştilor, toamna acumulăm în jur de 2 kilograme. Acum este perioada perfectă pentru dietele detox pe bază de shake-uri sau ceai.
Andrei Ifrim, nutriționist: Zi de zi mâncând foarte multe alimente procesate acumulăm foarte multe toxine. Prin dietele de detox ne ajută să eliminăm aceste toxine. O dietă detox ar putea fi ţinută pe parcursul a 3 zile. Un shake de morcovi, măr, ţelină apio, lămâie, ghimbir. Pentru că noi avem nevoie de nutrienţii respectivi.
Indiferent de regimul alimentar, medicii recomandă să adăugăm în programul zilnic şi exerciţii fizice.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰