Este sau nu grupa 0 mai bine protejată împotriva Covid. Ce explicaţii au găsit specialiştii
Un studiu apărut în martie 2020 şi realizat în trei spitale diferite din Wuhan şi Shenzhen anunţă că persoanele care au grupa 0 sunt mai puţin predispuse să contracteze virusul.
- Grupa O, mult mai protejată împotriva virusului
Experţii din Danemarca, Statele Unite şi Belgia au făcut şi ei studii legate de subiect. Studiul danez arată că la sfârşitul anului trecut din cele 470.000 de persoane testate pentru coronavirus, 7.400 au ieşit pozitive, iar persoanele care aveau grupa 0 au fost cele mai puţine.
Un studiu realizat în Vancouver susţine că cei din grupa 0 sunt de asemenea mai puţin afectaţi de plămâni sau rinchi.
De ce sunt mai protejaţi cei din grupa 0
Imunologul Jacques Le Pendu, a publicat un nou studiu în revista Viruses, care explică de ce grupa 0 are o protecţie mai bună împotriva virusului. Acesta susţine că cei din grupa 0 dispun în mod natural de anticorpi A şi de anticorpi B. Cei din grupa A dispun doar de anticorpi B şi cei din grupa B doar de anticorpi A. Asta în timp ce grupa AB nu are niciunul.
Când virusul apare la o persoană din grupa 0 îi este mult mai greu să se fixeze asupra receptorilor.
Doar o ipoteză
Oamenii de ştiinţă susţin însă că toate acestea nu sunt decât o „ipoteză”. Însă se ştie deja că toţi cei care au grupa 0 fac mai puţin forme grave când contactează virusul. „Aceşti indivizi au factori de coagulare a sângelui mult mai mic. Iar asta este adesea unul din factorii agravării coronavirusului”. Atenţie, totuşi, mai spun specialiştii, în ciuda grupei „bune” sta nu schimbă cu nimic lucrurile, dacă se ajunge la reanimare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰