Video Exclusiv. Românul pe care a fost testat un tratament revoluționar anti-Covid povestește experiența: ”Mă simţeam mult mai energic a doua zi”
Un tratament revoluţionar împotriva Covid urmează să fie aprobat în Uniunea Europeană şi va ajunge în scurt timp şi în România. Este vorba despre o perfuzie cu anticorpi ce imită capacitatea sistemului imunitar de a combate virusul. Reporterii Observator au vorbit în exclusivitate cu unul dintre românii care au participat la studiul clinic.
”Acum mi se administrează medicaţia împreună cu o perfuzie de clorură de sodiu. Îmi administrează anticorpii monoclonali”. Cristian a fost printre românii care au primit tratamentul experimental. Era noiembrie 2020 când tânărul a fost diagnosticat cu COVID-19. Avea simptome uşoare iar când a fost dus la spitalul Victor Babeş pentru evaluare, medicii i-au spus că ar putea fi inclus într-un studiu clinic.
Cristian Gagheş: ”După ce am făcut perfuzia respectivă mă simţeam mult mai energic a doua zi. Doar mirosul a reapărut cam la o lună şi jumătate după ce a dispărut, în rest nu am avut aproape niciun fel de simptome”.
Cristian a continuat să meargă la spital ca să-i fie monitorizată starea de sănătate.
Cristian Gagheş: ”Merg către Spitalul Victor Babeş pentru a-mi recolta probe PCR şi probe de sânge. Este a şaptea zi”.
- Mesajul unui medic din Timișoara pentru cei care caută motive să nu se vaccineze: ”Eu am o listă de așteptare...
- Bilanț vaccinare 24 septembrie 2021. Aproape 20.000 de persoane s-au vaccinat în ultimele 24 de ore
- București este în scenariul roșu. Noile restricții intră în vigoare în noaptea de vineri spre sâmbătă, la...
Pacienţii nu au fost plătiţi să participe la studiul clinic. Cristian Gagheş: ”Sper că am ajutat cercetătorii ştiinţifici să ajungă la nişte concluzii”.
Tratamentul a fost testat în mai multe spitale din România
În ultimii doi ani, tratamentele cu anticorpi monoclonali au fost testate în mai multe spitale din ţară.
Ema Schweninger, reporter Observator: ”Tratamentul a fost administrat şi în Institutul Matei Balş. În jur de 200, 300 de pacienţi au fost înrolaţi în studiul clinic. Toţi au fost salvaţi”.
Comisia Europeană a semnat un contract de achiziție pentru tratamentul cu anticorpi monoclonali dezvoltat de Eli Lilly. 18 state membre s-au înscris să primească până la 220.000 de tratamente, printre care şi România. E al treilea contract pe care Comisia îl semnează cu firme care dezvoltă astfel de tratamente.
Andrei Baciu, secretar de stat Ministerul Sănătăţiii: ”În cursul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie cel mai probabil vor primi autorizaţie de punere pe piaţă”.
Tratamentul cu anticorpi monoclonali ar urma să fie administrat în camerele de gardă
Adrian Marinescu, director medical Institutul Matei Balş: ”Este tratamentul care ar fi de folosit la camerele de gardă. Vine pacientul vulnerabil, e în momentul de debut, nu are complicaţii, pare că totul e în regulă, ştim că ar putea să dezvolte o formă severă, avem o singură administrare de anticorpi monoclonali”.
Tratamentul cu anticorpi monoclonali dezvoltat de Eli Lilly este similar cu cel primit de Donald Trump în toamna anului trecut. În Statele Unite, administrarea tratamentului a început de aproape un an şi este gratuită.
David Ricks, directorul companiei Eli Lilly: ”O asistentă sau un medic trebuie îi administreze pacientului acest tratament intravenos. Durează relativ puţin, apoi pacienţii trebuie monitorizaţi, cam o oră”.
Ce presupune tratamentul cu anticorpi monoclonali
Anticorpii monoclonali sunt fabricaţi în laborator ca să imite anticorpii naturali. Aceştia recunosc patogenii specifici, în acest caz SARS-CoV-2, virusul care provoacă Covid-19 — şi antrenează sistemul imunitar să lupte împotriva lor.
Dr. Michelle McMurray Heath, presedinte si CEO Biotechnology Innnovation Organisation: ”Nu este pentru orice bolnav COVID. Este dedicat unor anume pacienţi pentru care ar putea fi, într-adevăr, incredibil de eficient”.
Ca reacţii adverse, tratamentul poate provoca ameţeală, diaree, dureri de cap, mâncărimi sau stări de vomă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰