Observator » Sănătate » Grevă japoneză în sănătate. Sindicaliștii amenință cu blocarea sistemului medical din cauza legii salarizării

Galerie foto Grevă japoneză în sănătate. Sindicaliștii amenință cu blocarea sistemului medical din cauza legii salarizării

Nicu Tatu | Timp citire: 3 minute
Publicat la 09.06.2026, 09:04 | Modificat la 09.06.2026, 09:17

Nemulțumirile din sistemul sanitar intră într-o nouă etapă. Angajații din sănătate și asistență socială au intrat în grevă japoneză, nemulțumiți de prevederile viitoarei legi a salarizării. Sindicaliștii din Federația Sanitas avertizează că, în lipsa unui dialog cu autoritățile și a unor modificări ale proiectului, următorul pas va fi declanșarea grevei generale, cu întreruperea activității în spitale și alte unități medicale.

"Federaţia Sanitas declanşează în 9 iunie greva japoneză cu purtarea banderolei. Dorim să transmitem un mesaj clar autorităţilor, un avertisment şi un apel la dialog. Acest demers nu este scopul final al acţiunilor noastre", a anunţat Federaţia Sanitas, potrivit News.ro.

Dacă revendicările angajaţilor din sănătate şi asistenţă socială vor continua să fie ignorate, Sanitas intenţionează declanşarea unei greve generale, cu întreruperea activităţii, în condiţiile prevăzute de lege.

"Ne dorim soluţii, nu conflicte!", spun sindicaliştii.

Articolul continuă după reclamă

Revendicările Federaţiei SANITAS sunt: valoare de referinţă 4.325 lei, coeficienţi salariali corecţi şi echitabili, spor de tură menţinut la 15%, spor pentru sâmbătă şi duminică menţinut la 100 %, personalul TESA să fie în aceeaşi Anexă cu personalul sanitar.

Toni Popescu, medic şi reprezentant al medicilor în federaţia sindicală Sanitas, afirmă că România nu va face faţă cererilor din sistemul medical cu numărul redus de medici, mai ales având în vedere lipsa măsurilor de prevenţie şi condiţiile care sunt "înăsprite prin lege".

"Problema în ambulatoriile de specialitate şi în medicina de familie pleacă de la numărul medicilor şi de la birocraţie, scoate cardul, printează reţeta, sunt nişte timpi morţi şi din cauza aceasta aceşti colegi ai noştri nu au posibilitatea să acorde tot timpul necesar pentru realizarea actului medical în sine", a declarat medicul Toni Popescu de la Spitalul "Sfântul Pantelimon" din Bucureşti.

Pe acelaşi subiect

Sindicaliştii din sănătate şi asistenţă socială nu mai sunt dispuşi să accepte scăderea veniturilor şi vor merge până la greva generală, a avertizat dr. Toni Popescu, preşedintele Diviziei de Medici din cadrul Federaţiei Sanitas. El precizează că federaţia sindicală Sanitas este dispusă să negocieze "zi şi noapte", până se va ajunge la un numitor comun cu privire la prevederile din proiectul legii salarizării unitare a bugetarilor.

"Este clar un semnal dat Guvernului demis că niciodată nu se va mai accepta o situaţie similară cu cea din 2017, cu Legea 153. Federaţia Sanitas, cea mai mare federaţie din România, a primit mandatul din partea colegilor să nu dea înapoi, iar drumul nostru este clar: dacă nu se înţelege foarte clar că această lege nu are ce să caute acum, ori o discutăm aşa cum trebuie, ori ea nu poate fi promovată. Este anormal să scazi salariile oamenilor. Mandatul este foarte clar: dacă nu reuşim, urmează greva generală şi o grevă generală în sistemul de sănătate va afecta întreaga masă de cetăţeni şi, sincer, nu ne dorim aşa ceva", a afirmat Toni Popescu, care este şi preşedintele Diviziei de Medici din cadrul Federaţiei Sanitas.