Antena Meniu Search
x

Video În Piaţa Obor, frica de vaccin s-a vindecat cu mici! Cine se imunizează, primeşte trei mici cu de toate

În Piaţa Obor, frica de vaccin s-a vindecat cu mici! De vineri până duminică, cine se imunizează la Obor primeşte trei mici cu de toate. În prima zi de ofertă, sute de bucureşteni s-au aşezat la cozi: întâi la imunizare, apoi la grătare. Culmea, au fost şi nemulţumiţi, care în locul micilor ar fi preferat o varză călită.

de Redactia Observator

la 11.06.2021, 20:56

Vezi și

A fost ofertă azi la faimoşii mici din Piaţa Obor. Cine s-a vaccinat, a primit bonus trei mici cu muştar, două chifle şi o apă plată gratuit. O ofertă de nerefuzat pentru sute de oameni. Din centrul steril de vaccinare, bucureştenii au făcut câţiva paşi până la terasa decorată cu sutiene şi covoare.

Ce-i drept, a fost o imunizare de pomină: în fum de grătar şi pe acorduri de muzică populară. Iar vaccinul şi micii au deschis rapid şi alte pofte. Mai puţin recomandate.

Culmea, deşi cei trei mii de mici pregătiţi se duceau vâzând cu ochi, toată lumea de la coadă era la ...la cură.

Bucureştenii veniţi la Obor au putut alege între serul Pfizer şi cel de la Johnson and Johnson. Aşteptarea lângă ispitele de pe grătar a ridicat tensiunea multora.

Pe acelaşi subiect

Oferta irezistibilă de vaccin cu mici şi muştar a pornit de la o glumă postată de un site de umor.

"Trebuie să ţineţi minte asta că în vremurile astea grele pe care le-am trăit să îmbraci într-o glumă o campanie de vaccinare nu e chiar un lucru rău", a declarat Adrian Rebengiuc, managerul unei terase.

Deşi micii au fost gratis, unii tot nemulţumiţi au plecat. Nu suntem singurii care oferă stimulente pentru vaccinare. Americanii au primit gogoşi şi câte un joint de marijuana.

Au fost şi aici nemulţumiţi care s-au plâns că ţigările conţin marijuana medicinală, iar ei ar fi preferat-o pe cea recreaţională.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Sanatate » În Piaţa Obor, frica de vaccin s-a vindecat cu mici! Cine se imunizează, primeşte trei mici cu de toate