Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Medicul Virgil Musta, măsuri de prevenire a formelor grave de COVID-19 pentru elevii care vor merge la școală

Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, care a vindecat aproape 700 de pacienţi cu COVID - 19, este de părere că ar fi bine ca elevii să revină la şcoală, însă recomandă precauţie şi concentrare pe prevenirea formelor grave de boală atât la copii, cât şi la familiile acestora. 

de Cosmin Stăniloiu

la 17.08.2020 , 08:05

Coronavirus România Virgil Musta a vindecat peste 700 de pacienți cu coronavirus - hepta
  • Cursurile se vor relua pe 14 septembrie.
  • Medicul spune că elevii trebuie să meargă la școală.

El spune că părinţii au un rol în triajul epidemiologic zilnic şi propune cursuri online pentru copiii vulnerabili, dar şi pentru cei care au contact în familie cu persoane vulnerabile, cărora le-ar putea transmite virusul.

Într-o postare pe Facebook, medicul Virgil Musta se referă la începutul anului şcolar, afirmând că infecţiile cu virusul SARS CoV - 2 sunt destul de rare la copii.

”Într-un studiu efectuat pe 70.000 cazuri de persoane infectate cu SARS CoV-2, s-a observat că doar 1,3% dintre acestea au fost copii iar dintre ei, doar 30% au necesitat internare (0,4%,din totalul cazurilor), majoritatea fiind forme asimptomatice şi uşoare. Dintre copiii pozitivi, doar 1,7% au necesitat internare în secţia de ATI.

Articolul continuă după reclamă

Conform studiilor, cât şi observaţiilor noastre de până acum, numărul copiilor depistaţi pozitiv cu SARS CoV-2 a fost într-adevăr mult mai mic comparativ cu cel al adulţilor, foarte puţini dintre ei făcând forme mai grave, în special cei care aveau deja alte probleme de sănătate precum malformaţii congenitale, diabet zaharat, obezitate etc.

Pe acelaşi subiect

Marea majoritate a formelor la copii sunt asimptomatice sau minim simptomatice, ceea ce face foarte dificil depistarea copiilor pozitivi. În acelaşi timp, copiii care au contactat virusul îl pot transmite mai departe, în familie sau la alte persoane cu care intră în contact, iar dacă aceste persoane sunt mai vulnerabile, pot dezvolta forme grave”, scrie Musta.

Potrivit medicului, din perspectiva educaţiei este bine ca elevii să meargă la şcoală, din 14 septembrie.

”Din perspectiva educaţiei, sunt evidente beneficiile prezenţei la şcoală, atât pentru legătura umană şi profesională dintre profesori şi elevi, pentru socializarea dintre copii, pentru copiii care nu au facilităţi pentru şcoala online, pentru părinţii care nu au cu cine să-i lase acasă şi aşa mai departe”, a mai scris Musta.

Medicul spune că personal consideră că elevii ar trebui să fie prezenţi la cursuri, din septembrie. ”Concret, eu consider că este bine ca elevii să revină la şcoală (evident cu condiţia să nu avem o explozie a pandemiei până atunci sau ulterior), dar pentru că va fi foarte dificil să ţinem sub control contaminarea, va trebui să ne concentrăm pe prevenirea formelor grave de boală, atât la copii, cât şi la familiile acestora”, a mai scris Musta.

Doctorul Virgil Musta a venit şi cu un set de propuneri pentru debutul anului şcolar:

- Părinţii trebuie să aibă un rol esential în triajul epidemiologic zilnic. Ei sunt cei care ar trebui să cunoască eventualele manifestări ale copilului şi să decidă netrimiterea acestuia la şcoală. Bineînţeles că e nevoie de un ghid clar de instrucţiuni transmis tuturor părinţilor în acest sens (plus consultarea medicului de familie), pentru că este esenţial ca, în primul rând, copiii care au deja simptome posibile de covid-19 să nu ajungă la şcoală, cât nici cei despre care părinţii ştiu că au intrat în contact cu persoane dovedite pozitiv covid-19.

- Copiii care sunt mai vulnerabili şi mai predispuşi la a face eventuale forme grave, mă refer aici la copiii care au deja alte probleme de sănătate precum malformaţii congenitale, diabet zaharat, obezitate etc ar trebui să facă cursuri online.

- Aceleaşi măsuri pentru cursuri online ar trebui luate şi în cazul copiilor care au contact direct în familie cu persoane adulte vulnerabile, cărora le-ar putea transmite virusul, iar aceştia ar putea dezvolta forme grave (bătrâni, diabetici, cardiaci etc). Sau dacă îi trimit la şcoală, să reducă acasă contactul copiilor cu aceste categorii de persoane.

- Educarea de către părinţi şi profesori a copiilor, pe limbajul lor, specific fiecărei vârste (la fel, pe baza unui ghid recomandat) pentru a înţelege si accepta singuri măsurile de bază pentru prevenţie, dar şi pentru eventuala recunoaştere a unor posibile simptome.

- Urmărirea de către părinţi a respectării măsurilor de protejare a copiilor şi când nu sunt la şcoală (evitarea locurilor aglomerate, purtarea măştilor şi igiena permanentă a mâinilor) pentru a nu se contamina în comunitate.

- Unităţile şcolare trebuie să se organizeze astfel încât să evite activităţile cu risc epidemiologic crescut (aici trebuie analizată pur şi simplu fiecare activitate în funcţie de potenţialele riscuri şi luate măsuri specifice punctuale, ex. ore de sport care nu trebuie ţinute în săli de sport mici şi neaerisite etc).

- În unităţile şcolare trebuie evitată supra-aglomerarea claselor, o parte dintre elevi pot rămâne acasă pentru a urmări online cursurile, prin rotaţie ( poate cu prioritate pentru online pentru cei cu risc sau care au în familie persoane vulnerabile). Dar aici, foarte important este ca grupele formate să se menţină în aceeaşi structură, astfel încât dacă se depistează un caz pozitiv, să nu fie afectată pentru izolare decât grupa acelui copil, iar cealaltă să poată veni la şcoală (de exemplu, dacă o clasă de 30 de elevi se împarte în două grupe de câte 15 elevi, grupele să-şi păstreze exact aceeaşi structură şi să vină pe rând la şcoală, câte 2 săptămâni fiecare grupă, iar dacă există un caz pozitiv într-o grupă, va fi izolată doar acea grupă).

- Unităţile şcolare trebuie să asigure o dezinfectare zilnică claselor, cât şi posibilitatea spălării pe mâini a copiilor.

- În pauze, clasele trebuie aerisite, iar ideal ar fi ca grupele de copii care sunt la şcoală să păstreze distanţa între ele, chiar dacă vor ieşi în curtea şcolii (ştiu că acest lucru este greu de realizat, dar nu imposibil dacă se stabileşte un anumit flux şi eventual orar pe clase), sau cel puţin masca să fie obligatorie atunci când se întâlnesc clase diferite de copii (pentru că în interiorul unei grupe de copii prezente la şcoală este practic imposibil să se păstreze permanent distanţa fizică între copii este important ca măcar grupele diferite să nu se apropie).

- Cadrele didactice trebuie să cunoască foarte bine posibilele simptome pentru covid 19 şi să nu vină la şcoală dacă constată astfel de manifestări.

- Cadrele didactice trebuie să păstreze distanţa fizică de 2 m în clase faţă de elevi şi să poarte obligatoriu mască în timpul orelor, cât şi în interiorul şcolii, în general.

- Să existe în fiecare şcoală un regulament de ordine interioară dedicat masurilor covid-19, semnat şi respectat de profesori şi elevi, precum şi un regulament asumat şi de părinţi.

- Sa existe o comunicare permanentă, deschisă şi constructivă între profesori, părinţi şi elevi pentru informare, consultare si decizii.

Virgil Musta mai spune că este important ca specialiştii să editeze diverse materiale care să ajute şcolile, profesorii, părinţii şi elevii, astfel încât să se evite viitoare focare, iar activitatea şcolară să decurgă cât mai apropiat de normal.

”Cuvintele cheie în demersul de a oferi copiilor noştri o educaţie de calitate în condiţii de siguranţă sunt: RESPONSABILITATE şi SOLIDARITATE!”, încheie Musta.

Cosmin Stăniloiu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Sănătate » Medicul Virgil Musta, măsuri de prevenire a formelor grave de COVID-19 pentru elevii care vor merge la școală