OMS: Tulburările de somn, o epidemie globală. Ce se întâmplă cu organismul nostru dacă dormim prea mult
Într-o perioadă în care scumpirile şi în general problemele financiare au ajuns principala sursă de stres, 60% dintre noi am ajuns să dormim prost. Tulburările de somn reprezintă o epidemie globală transmite Organizaţia Mondială a Sănătăţii, iar statisticile sunt de-a dreptul grave.
În primul rând, un somn haotic creşte riscul de accident vascular celebral şi de demenţă. Un om din patru face un AVC, de-a lungul vieţii. Şi în privinţa demenţei avem cifre îngrijorătoare - până în 2050, numărul de cazuri ar putea atinge 140 de milioane, potrivit datelor recente.
Nici prea puţin somn nu este bun, dar nici prea mult! Dacă tindeţi să dormiţi mai puţin de şapte ore pe noapte, aveţi risc mai mare de obezitate, de depresie şi chiar de moarte prematură. Dacă, din contră, obişnuiţi să dormiţi peste nouă ore pe noapte, puteţi dezvolta probleme de memorie sau dureri de cap.
În cazul în care vă simţiţi obosiţi permanent şi începeţi să aveţi probleme de concentrare, rutina este esenţială. Fixaţi şi, mai ales, respectaţi, aceeaşi oră de culcare şi de trezire. În plus, evitaţi mesele copioase la orele serii şi asiguraţi-vă că orice luminiţă de veghe este închisă în dormitor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰