Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Patru români, depistaţi cu malarie după ce au călătorit în Zanzibar. Cazurile descoperite doar în ultima lună

Patru cazuri de persoane infectate cu malarie au fost înregistrate în ultima lună la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale "Dr. Victor Babeş", la cetăţeni români care au călătorit în Zanzibar.

de Redactia Observator

la 30.01.2024 , 17:43

"Reprezentanţii Societăţii Române de Boli Tropicale şi Medicina Călătoriei, precum şi ai Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale "Dr. Victor Babeş" atrag atenţia asupra importanţei realizării tratamentului profilactic împotriva malariei, precum şi a altor boli specifice, atunci când sunt programate călătorii în zone endemice. În ultima lună, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale "Dr. Victor Babeş" s-au înregistrat patru cazuri de malarie severă, la pacienţi care au călătorit recent în Zanzibar", informează un comunicat remis presei, potrivit Agerpres.

Care sunt principalele simptome

În acest context, specialiştii lansează un apel către publicul larg, subliniind importanţa informării medicale corespunzătoare în legătură cu călătoriile spre anumite destinaţii turistice. De asemenea, agenţiile de turism sunt îndemnate să îndrume turiştii către cabinetele medicale specializate în boli infecţioase şi medicina călătoriei, pentru a obţine informaţiile medicale necesare înainte de plecarea în călătorie.

Vezi și

"Pentru turiştii care călătoresc în destinaţii ce sunt considerate zone endemice de malarie, recomandăm în primul rând prezentarea la medicul specialist de boli infecţioase şi, dacă destinaţia o impune, administrarea unui tratament profilactic atât contra malariei, cât şi a altor afecţiuni specifice zonelor respective, care se pot preveni", a declarat Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale "Dr. Victor Babeş", potrivit comunicatului de presă.

Semnele şi simptomele malariei pot include: febră, frisoane, dureri de cap, dureri musculare, diaree, precum şi alte manifestări. Specialiştii afirmă că diagnosticul malariei se realizează în urma unor analize specifice ale sângelui care se fac în unităţi medicale specializate. "Este esenţial ca pacienţii să se prezinte la medic imediat ce apar primele semne, pentru a beneficia de un diagnostic precis şi pentru a iniţia rapid tratamentul specific", susţin specialiştii.

De asemenea, specialiştii avertizează că întârzierea în prezentarea la medic în cazurile de malarie poate fi extrem de periculoasă, putând duce chiar şi la deces. Malaria este o boală transmisă prin înţepătura ţânţarului Anopheles în zonele endemice.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Sănătate » Patru români, depistaţi cu malarie după ce au călătorit în Zanzibar. Cazurile descoperite doar în ultima lună