Peste două milioane de persoane au fost imunizate complet anti-Covid, în România. Alte 1,5 milioane au primit doar prima doză
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat că în România s-a depăşit numărul de două milioane de persoane care au fost imunizate complet împotriva coronavirusului, iar alte 1.349.089 sunt abia la prima doză.
Potrivit datelor puse la dispoziția Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) de către Institutul Național de Sănătate Publică, 2.029.610 de persoane au fost imunizate în schemă completă împotriva coronavirusului, iar 1.349.089 se află la prima doză. Astfel, România înregistrează în data de 3 mai 2021 3.378.699 de persoane care au fost vaccinate cu prima şi a doua doză de vaccin.
În România, campania de imunizare a populaţiei a început de pe data de 27 decembrie 2020. Cele trei vaccinuri folosite în prezent sunt Pfizer BioNTech, Moderna şi Oxford-AstraZeneca.
Bilanţ vaccinare anti-Covid, în ultimele 24 de ore
Potrivit Comitetului Naţional de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), numărul de doze administrate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech (în ultimele 24 de ore) a fost de 55.463, din care: 21.821 de persoane vaccinate cu 1 doză; 33.642 de persoane vaccinate cu 2 doze.
Numărul de doze administrate împotriva COVID-19 cu vaccinul Moderna (în ultimele 24 de ore): 5.746, din care: 1.491 de persoane vaccinate cu 1 doză; 4.255 persoane vaccinate cu 2 doze, iar numărul de doze administrate împotriva COVID-19 cu vaccinul AstraZeneca (în ultimele 24 de ore): 5.358, din care: 314 de persoane vaccinate cu 1 doză; 5.044 de persoane vaccinate cu 2 doze.
De asemenea, numărul de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare: 50, dintre care 34 de reacții la vaccinul Pfizer, 15 de reacții adverse la vaccinul Moderna și 1 reacții adverse la vaccinul AstraZeneca.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰