Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Psiholog, despre pacienţii cu COVID-19: "Se simt îngrijoraţi, simt că pierd controlul, se panichează că nu ştiu ce îi aşteaptă"

Cei care fac Covid se simt îngrijoraţi şi se tem de ceea ce urmează pentru că nu ştiu ce îi aşteaptă, spune un psiholog.

de Redactia Observator

la 05.11.2021 , 14:26

Psiholog, despre pacienţii cu COVID-19: "Se simt îngrijoraţi, simt că pierd controlul, se panichează că nu ştiu ce îi aşteaptă" - Shutterstock

Camelia Ciorîcă a reuşit să consilieze telefonic în jur de 100 de pacienţi internaţi la Spitalul orăşenesc din Găeşti. Specialistul spune că mulţi dintre cei cu care a reuşit să discute până acum sunt îngrijoraţi, speriaţi, că se simt singuri fără familia lor alături, dar că au un ajutor de nădejde în cadrele medicale şi asistenţii din unitatea sanitară care le sunt alături permanent. Vezi semnele care arată că ai nevoie de ajutorul unui psiholog.

"Ajut telefonic, nu merg la spital, încerc să înţeleg oamenii, pacienţii îmi transmit temerile lor, îndoielile legate de viitor, grijile pe care şi le fac faţă de familie, se simt însinguraţi din cauza restricţiilor, cel mai greu este atunci când trebuie să treacă prin travaliul de doliu. Am avut şi astfel de situaţii şi am vorbit cu aparţinătorii şi atunci este..., oamenii nu sunt foarte deschişi la ideea de a vorbi cu un psiholog,din păcate. Încep încet încet să se deschidă, îmi vorbesc despre condiţiile din spital, că sunt trataţi foarte bine, că asistentele sunt ca nişte roboţi cu inimi foarte mari, ceea ce m-a emoţionat foarte tare, au spus că au mai fost internaţi în alte spitale şi în trecut şi niciodată nu au fost trataţi aşa de bine, asta îi ajută să depăşească mai uşor perioada aceasta de convalescenţă care nu este uşoară deloc.

Cei mai mulţi pacienţi cu care am vorbit au fost în vârstă şi erau foarte blânzi, foarte calzi, ca nişte copii neajutoraţi. Asta m-a impresionat foarte tare, şi când îmi spuneau cât de bine se simt, cât ajutor li se oferă şi noaptea, asta m-a impresionat foarte tare. Să ştiu că cineva are grijă de ei când aparţinătorii nu pot fi cu ei, în pandemie, m-a impresionat foarte tare. Căldura asistentelor şi comunitatea care s-a creat acolo mi se pare un lucru extraordinar", a explicat psihologul pentru news.ro

Articolul continuă după reclamă

Cele mai mari temeri ale pacienţilor

Pe acelaşi subiect

Cele mai mari temeri ale pacienţilor sunt legate de incertitudinea evoluţiei bolii, de gândul de a fi internaţi în spital, departe de familia lor. Psihologul spune că mulţi pacienţi în vârstă nu au stat niciodată de vorbă cu un astfel de specialist şi că le este mai greu să se deschidă.

"Se simt îngrijoraţi, simt că pierd controlul, se panichează că nu ştiu ce îi aşteaptă mai departe, sunt speriaţi, majoritatea sunt speriaţi, însinguraţi, îşi fac griji, îmi transmit temerile lor, îndoielile legate de viitor, grijile pe care şi le fac faţă de familie, că nu sunt aproape de ei, cum se descurcă, cum se descurcă ei acolo departe de familie.

Ţinând cont că terapia nu are loc într-un mediu mai cald, în intimitate, nu ne vedem faţă în faţă, contează foarte mult. Nu se pot deschide în totalitate aşa cum ar fi într-un cabinet.

Este diferit şi pentru mine dar sunt convinsă că şi pentru pacienţi. Este greu pentru ei, eu încerc să caut abordarea potrivită dar nefiind obişnuiţi, mulţi dintre ei ajung la 60, 70 de ani, alţii 80 şi nu au interacţionat niciodată cu un psiholog şi atunci sunt puţin depăşiţi de situaţie, nici nu ştiu ce să zică, sunt uşor speriaţi, mai este şi pandemia, şi virusul, vă daţi seama", mai spune specialistul.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Sănătate » Psiholog, despre pacienţii cu COVID-19: "Se simt îngrijoraţi, simt că pierd controlul, se panichează că nu ştiu ce îi aşteaptă"