Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Românii, printre europenii care evită cel mai mult vizita la medic. O soluție ar putea veni din partea angajatorilor

Fie că se tem de medic, de rezultatele analizelor sau aşa s-au obişnuit, românii sunt printre europenii care ajung la medic târziu, adică atunci când simptomele bolilor sunt greu de suportat. Un obicei greşit în condiţiile în care prevenţia este, uneori, calea spre o viaţă lungă şi sănătoasă. Un studiu arată că o modalitate de a-i convinge pe români să meargă la controalele regulate este abonamentul medical. 

de Redactia Observator

la 25.11.2022 , 18:04

Ajungem la medic când este prea târziu. O arată studiile și o demonstrează comportamentul românilor, care ajung la medic doar atunci când au o problemă vizibilă. 

Dorin Preda, director executiv companie medicală: Pacientul român are, într-adevăr, o teamă în a se prezenta la medic. Poate să aibă o imagine completă vis-a-vis de starea de sănătate. 

Unul dintre cele mai invocate motive este teama de rezultatele analizelor. 

Vezi și

Alessandra Stoicescu: Nu ne ducem așa cum ar trebui la medicul de familie, la medicul specialist atunci când este cazul, până când din păcate pentru un procentaj foarte mare este prea târziu. 

Problema ar putea fi remediată chiar de angajatori, prin intermediul abonamentelor medicale. Potrivit rezultatelor aceluiași studiu, un abonat merge de două ori mai des la medic pentru un control de rutină. 

Dorin Preda, director executiv companie medicală: Găsim soluții prin care oferim acestor clienți posiblitatea să aibă acces la servicii de prevenție și totodată la o viață mai sănătoasă. 

Gabriela Firea, ministrul Familiei: Aceste abonamente medicale sunt convinsă că vor ajuta ca din ce în ce mai multe familii să meargă la medic , să își facă analize, anumite investigații, astfel încât să prevină îmbolnăvirea gravă. 

Peste două milioane de români au abonamente medicale

În plus, un calcul simplu arată că abonamentele medicale costă mai puțin decât pierdem din cauza concediilor medicale. 

Fady Chreih, CEO rețea privată de sănătate: Cred că pandemia ne-a ajutat pe toți să conștientizăm cât de important e să avem grijă de noi, de comunitatea din care facem parte. Vorbim inclusiv de mii de IMM-uri care au contracte de servicii de abonamente medicale cu noi, iar ca persoane fizice vorbim de aproximativ 40.000 de persoane fizice care au ales să cumpere un abonament medical. 

În prezent, peste două milioane de români au abonamente medicale. Dintre ei, 800.000 şi-au făcut abonament doar în ultimii cinci ani. Datele au fost prezentate în cadrul Health Forum, un eveniment moderat de Alessandra Stoicescu, marca Intact Media Group. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Sănătate » Românii, printre europenii care evită cel mai mult vizita la medic. O soluție ar putea veni din partea angajatorilor