Spitalul Județean Craiova, fără locuri pentru pacienții care trebuie ventilaţi mecanic: "Nu putem mai mult de atât"
Situația fără precedent la Spitalul Județean Craiova. Unitatea medicală nu mai are locuri pentru pacienții ce au nevoie de ventilație mecanică, inclusiv pentru cei non-Covid.
- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
La Spitalul Județean Craiova, instalaţia de oxigen este la limită, iar numărul de pacienţi ventilaţi mecanic nu a fost nicicând atât de mare, a anunțat managerul unităţii medicale, potrivit Gazetei de Sud. Secțiile ATI Covid și non-COVID sunt pline de pacienți ventilați.
„În acest moment, avem 24 de pacienţi în ATI Covid şi alţi 23 de pacienţi în sectorul de terapie intensivă non-Covid – deci, în total, 47 de pacienţi – ventilaţi mecanic.
Ne confruntăm cu un val mare de prezentări şi în sectorul non-Covid pentru că primim de la celelalte spitale din regiune toate cazurile grave şi foarte grave. Şi ele sunt depăşite".
Directorul SJU Craiova a declarat că instalaţia veche de 50 de ani a spitalului nu suportă presiuni mai mari.
Presiunea este şi mai mare, pe lângă presiunea numărului mare de pacienţi Covid, avem şi această presiune uriaşă pe sectorul non Covid.
Toate unităţile medicale sunt depăşite de numărul de cazuri grave şi foarte grave, în primul rând de numărul de pacienţi infectaţi cu Covid”, a declarat Laurenţiu Ivanovici, directorul SJU Craiova, pentru Gazeta de Sud.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰