Un epidemiolog îi îndeamnă pe oameni să-şi autoimpună restricţii, după eșecul autorităților în administrarea pandemiei: ”Suntem condamnați la infectare”
Epidemiologul Octavian Jurma îi sfătuiește pe oameni să intre singuri în carantină, după ce a analizat situația din București și Ilfov. ”Suntem condamnați la infectare, nivelul de incompetență și de rea credință în administrarea pandemiei a atins cote paroxistice de când politicienii au preluat controlul din mâinile specialiștilor”, spune Octavian Jurma
”Din Micul Paris, București riscă să devină Marele Călugăreni... Mult mai ridicolă este situația din Ilfov unde TOATE localitățile au peste 7 la mie, cu o singură excepție care este și ea peste 3 la mie, Dascălu cu 4.9 la mie”, a explicat epidemiologul Octavian Jurma.
Specialistul critică autoritățile care refuză să ia măsuri radicale și din această cauză îi condamnă pe oameni la infectare.
„E că și cum ți-a luat foc casă și insiști să stingi incendiul cu găleata pentru că furtunul nu ar face decât să încetinească incendiul. Vrei să te vadă vecinul că te chinui să stingi incendiul, însă planul tău e să dai vină pe pompieri și să încasezi banii de asigurare. Drept urmare lași toate casele să ardă pentru niște interese meschine... Nivelul de incompetență și rea credință în administrarea pandemiei în România a atins cote paroxistice de când politicienii au preluat complet controlul din mâinile medicilor și epidemiologilor”, a mai spus Octavian Jurma, potrivit Mediafax.
Situația se va înrăutăți în următoarea perioadă, consideră epidemiologul
- O turcoaică de 106 ani, vaccinată, mesaj după ce s-a vindecat de coronavirus. ”Toată lumea să fie precaută”
- Mesajul tulburător al unui preot care s-a vaccinat anti-Covid: ”Dacă virusul ăsta nu-i nici de la lilieci, nici...
- Un tânăr de 18 ani a murit lovit de tren la ieșire din Beclean. Cătălin s-ar fi certat cu mama lui, înainte de...
„Săptămâna viitoare atât București cât și Ilfov pot ajunge la 20 la mie și dincolo de săptămâna viitoare trebuie să scriem că pe hărțile din vechime aici sunt monștrii", a adăugat Jurma.
Situații asemănătoare sunt în întreaga țară, iar oamenii trebuie să respecte cu strictețe regulile și chiar să intre în carantină, fără a aștepta decizia autorităților.
„Cred că din acest moment trebuie să acceptăm că suntem condamnați la infectare și sigurul lucru pe care îl mai putem face este să ne protejăm în primul rând intrând în carantină cu familia noastră până trece valul 4-Delta, până în decembrie”, a mai declarat Octavian Jurma. Putem trece cu bine și prin acest val la nivel individual, însă ca societate vom fi grav răniți și ne va luăm mult timp să ne revenim, este concluzia epidemiologului Octavian Jurma.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰