Vaccinarea anti-covid în sarcină. Reputat ginecolog din România: "Beneficiul depăşeşte riscul"
Medicul ginecolog Hadi Rahimian, directorul medical al Spitalului Regina Maria Băneasa, spune că întotdeauna trebuie luate în calcul beneficiile faţă de riscuri în cazul pacientelor însărcinate, fie că este vorba despre administrarea unui medicament sau de vaccinul anti-covid.
În această perioadă ne confruntăm cu multă dezinformare în ceea ce privește vaccinurile împotriva COVID-19. Unul dintre principalele mituri este că vaccinul provoacă infertilitate și că afectează fătul, de aceea femeile însărcinate, femeile care alăptează sau cele care își doresc o sarcină tind să evite vaccinul sau să îl amâne până la finalul sarcinii. Din păcate, informațiile vehiculate împotriva vaccinului nu au baze științifice, creează panică și pun în pericol atât viața mamei, cât și a fătului, atrage atenţia Spitalul Regina Maria, într-un comunicat remis Observatornews.ro.
Când vine vorba despre sarcină și copilul tău, îți dorești să faci mereu alegerile corecte. Iar această misiune a unei mame devine din ce în ce mai dificilă când diferitele surse de informare se contrazic. Iată care sunt informațiile cu care să te echipezi pentru a înțelege mai bine riscurile și beneficiile în joc când vine vorba de vaccinul anti COVID-19 în sarcină.
Femeile însărcinate au un risc mai mare de a face o formă severă de COVID-19 comparativ cu femeile care nu sunt însărcinate.
Femeile însărcinate se numără printre grupurile de persoane cu risc crescut, recunoscute astfel de numeroase organizații de sănătate importante, precum: Societatea de Obstetrică și Ginecologie din România, Societatea Americană de Medicină Materno-Fetală, Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite sau Colegiul American al Medicilor Ginecologi și Obstetricieni (ACOG).
- Vaccinurile de tip ARN mesager au mai multe beneficii decât riscuri, în cazul femeilor gravide și care alăptează
- Publicaţie din Germania: „Idioții Europei“ - românii, bulgarii şi ucrainienii, pe lista neagră pentru că...
- Analiză. Europa lovită de valul nevaccinaților: cazurile de Covid au explodat cu 55% în ultima lună. Cifre...
Riscurile bolii COVID-19 în sarcină
- Boala COVID-19 în cazul femeilor însărcinate crește riscul de naștere prematură, deslipire de placentă, moartea fătului în uter, spitalizare în ATI și deces al mamei.
- Femeile însărcinate care fac COVID-19 și prezintă simptome sunt mai predispuse să aibă nevoie de îngrijire în terapie intensivă, de ventilație invazivă pentru a putea respira sau să își piardă viața din cauza COVID-19, față de femeile care nu sunt însărcinate.
- Studiile indică un risc crescut de naștere prematură și moarte a fătului în uter în cazul în care mama se înbolnăvește de COVID-19. Cercetătorii continuă să studieze aceste rezultate pentru a înțelege mai bine efectele COVID-19 asupra mamei și fătului.
- Cercetatorii au identificat cazuri de COVID-19 care au fost transmise la făt în timpul sarcinii, însă cu o incidență rară.
- După naștere, un nou-născut poate fi infectat daca este expus la virusul SARS-CoV-2.
Pe lângă toate acestea, riscurile vaccinului par infime. Discuția despre vaccin în sarcină pare a fi mai degrabă despre supraviețuirea mamei și a fătului.
„Este un risc să faci un vaccin în sarcină” – scrie o mamă îngrijorată pe facebook, însă boala pe care vaccinul luptă să o contracareze prezintă expondențial mai multe riscuri și efecte devastatoare pentru organism.
Vaccinurile au o eficacitate foarte bună în prevenirea infecției, a bolii severe și a decesului ca urmare a COVID-19. Administrarea vaccinului anti-COVID-19 te va proteja atât pe tine, cât și pe copilul tau. Studiile recente arată că anticorpii ajung la fat și îl protejează astfel.
Un număr tot mai mare de date confirmă faptul că vaccinurile anti-COVID-19 sunt sigure în timpul sarcinii. Discută cu medicul tău obstetrician (ginecolog) și acesta îți poate expune beneficiile și riscurile la care te expui, aplicate sarcinii tale.
Când te poţi vaccina
Te poți vaccina sau îți poți completa schema de vaccinare, inclusiv doza de rapel, numită și doza booster, în toate situațiile următoare:
- Dacă ești însărcinată;
- Dacă alăptezi;
- Dacă intenționezi să rămâi însărcinată.
"Deși par copleșite de valul de informații – atât corecte, cât și greșite – sunt voci care încearcă să ajungă la tine: vocea medicilor specialiști care se văd neputincioși în cazul femeilor însărcinate cu forme severe ale bolii, vocea mamelor nevaccinate care pierd sarcina în ultimul trimestru, sau cea a soților care își pierd familia în lupta cu COVID-19 și cu dezinformarea.
Nu ezita să ceri ajutorul specialiștilor! Informează-te din surse sigure, protejează-te pe tine, pe copilul taul tău și pe cei dragi!", atrage atenţia "Regina Maria"
Dr. Hadi Rahimian, Medic Primar Obstetrică Ginecologie și Directorul Medical al Spitalului Băneasa încurajează toate femeile însărcinate să discute deschis cu medicii lor despre riscuri și beneficii: „Aud adesea că femeile nu iau niciun medicament în sarcină, de teama să nu pățească ceva copilul și li se pare îngrozitor că trebuie să ia în calcul să facă acest vaccin. Întotdeauna calculăm riscul versus beneficii și luăm decizia în favoarea binelui pacientei și al copilului. Dacă este nevoie ca pacienta să ia un antibiotic, de exemplu, în sarcină, este pentru că beneficiul depășește riscul. Este similar și cu acest vaccin. Efectele dramatice pe care infectarea cu COVID le poate avea asupra mamei și fătului sunt puse în balanță cu efectele secundare pe care le poate avea vaccinul.”
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰