Vaccinurile de tip ARN mesager au mai multe beneficii decât riscuri, în cazul femeilor gravide și care alăptează
Vaccinurile care folosesc tehnologia ARN Mesager, precum cele dezvoltate de Pfizer/BioNTech și Moderna, nu prezintă riscuri grave în timpul sarcinii, conform unor noi studii publicate de New England Journal of Medicine.
Femeile gravide cu Covid-19 au risc crescut pentru forme mai grave ale bolii și supun riscurilor suplimentare precum naștere prematură, conform Centrului American pentru Prevenirea și Controlul Bolilor. Astfel, noul studiu, alături de cercetările existente cu privire la vaccinurile ARN Mesager și la efectele acestora asupra femeilor gravide sau care alăptează, sugerează că beneficiile acestor seruri depășesc riscurile.
Noul studiu a analizat datele a 35.691 de femei însărcinate în perioada 14 decembrie 2020 - 28 februarie 2021, din sistemul de supraveghere bazat pe smartphone-uri Vsafe al CDC, precum şi datele din sistemul de raportare a reacţiilor adverse ale vaccinului (VAERS) al CDC. Femeile care au participat la studiu erau însărcinate şi aveau între 16 şi 54 de ani, potrivit CNN.
Acest registru a inclus 3.958 de participante însărcinate (din cele 35.691), care au primit un vaccin ARNm. Dintre acestea, au fost 827 de sarcini finalizate, iar 115 (13,9%) au suferit o pierdere a sarcinii, în timp ce 712 (86,1%) au avut o naştere normală. Naşterile premature au avut loc la 9,4% dintre participante şi doar 3,2% dintre aceste naşteri au avut o vârstă gestaţională mică. Nu au fost raportate decese neonatale.
„Deşi nu sunt direct comparabile, proporţiile calculate la persoanele vaccinate împotriva COVID-19 care au avut o sarcină completă au fost similare cu incidenţele raportate în studiile care au implicat femei gravide care au fost efectuate înainte de pandemia COVID-19”, se arată în studiu. De asemenea, pe lângă faptul că sunt sigure, cercetările lansate luna trecută au arătat că vaccinurile ARNm anti-COVID-19 de la Moderna şi Pfizer sunt eficiente şi în protejarea femeilor însărcinate, a celor care alăptează şi a nou-născuţilor.
Mamele transmit anticorpi
Studiul, publicat în Jurnalul American de Obstetrică şi Ginecologie, a arătat că mamele pot transmite anticorpi de protecţie nou-născuţilor. „Aceste vaccinuri par să funcţioneze incredibil de eficient la aceste femei”, a spus unul dintre cercetători, Galit Alter, profesor de medicină la Institutul Ragon.
Studiul a analizat, de asemenea, efectele secundare ale vaccinului în timpul sarcinii. Cercetătorii au descoperit că cel mai frecvent efect secundar al vaccinului a fost durerea la locul injectării, care părea să apară mai frecvent la persoanele care au fost vaccinate şi erau însărcinate. Cu toate acestea, durerile de cap, durerile musculare, frisoanele şi febra au fost raportate mai rar de gravide.
Cercetătorii spun că sunt necesare mai multe studii pe termen lung pentru a evalua siguranţa vaccinului anti-COVID-19 în timpul sarcinii şi că această cercetare ar trebui să includă urmărirea unei populaţii numeroase care sunt vaccinate la începutul sarcinii. „Este necesară monitorizarea continuă pentru a evalua în continuare rezultatele materne, de sarcină, neonatale şi din copilărie asociate cu vaccinarea maternă anti-Covid-19, inclusiv în etapele anterioare ale sarcinii şi în perioada preconcepţională”, au scris cercetătorii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰