Video Vaccinul gratuit care abia se mai găseşte în cabinete, în plin sezon al virozelor. Cât costă o doză în farmacii
În plin sezon al virozelor, cu spitale pline de copii şi adulţi, antigripalul e pe terminate. După ce anul trecut statul a cumpărat prea multe vaccinuri şi a rămas cu ele în depozite, anul acesta a cumpărat mai puţine şi sunt insuficiente. Ministrul Sănătăţii anunţă că s-a încheiat campania de imunizare. Aşa că cei care vor să se vaccineze acum o pot face doar pe banii lor.
Rodica şi-a vaccinat ambii copii cu toate vaccinurile obligatorii şi opţionale. Vrea să-i imunizeze şi împotriva gripei, dar medicul de familie nu mai are ser. "Aş dori să-i vaccinez. Ar trebui să existe pentru copii şi mai ales acum, cu virusul ăsta, e teroare, sunt foarte mulţi pecienţi în sălile de aşteptare", spune ea.
Fără vaccin în sezonul vizozelor
Un medic de familie din Bucureşti spune că nu mai are vaccin atigripal din luna octombrie. A cerut 500 de doze de la DSP şi a primit doar 100. "Am zilnic solicitări de la pacienţi. Sunt mulţi pacienţi din grupele de risc. Am avut din păcate şi un astfel de copilaş internat pentru gripă, pe care nu apucasem să-l vaccinez că nu am avut cu ce", mărturiseşte Cosmina Berbecel, medic de familie. Situaţia este aceeaşi în multe cabinete. "S-a terminat din octombrie. Ne-au dat mai puţine decât am cerut. I-am trimis să cumpere. Din toate categoriile de vârstă. În Bucureşti s-au primit foarte puţine", declară Sandra Alexiu, Asociaţie Medici de Familie.
În timp ce specialiştii atrag atenţia că este obligatoriu ca vaccinarea antigripală să continuie, ministrul Sănătăţii îi lasă pe medici doar cu speranţa că vor mai primi ser. "E întrebarea: Am de ce să mă vaccinez acum dacă sezonul se va încheia? Răspunsul este categoric, nu se va încheia şi vă aduc aminte că sezoanele de gripă înainte de pandemie ţineau inclusiv în luna aprilie, lucru care foarte probabil se va întâmpla şi acum", explică Adrian Marinescu, infecţionist. "S-a cam terminat campania. Putem să încercăm să suplimentăm contractul actual, dar suntem deja în luna decembrie, deci cel mai devreme în ianuarie", susţine Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii.
- 59 de centre de evaluare deschise, pentru a face faţă numărului uriaş de viroze. Vor prelua cazurile care nu sunt...
- Sezonul virozelor aglomerează spitalele. Centre de evaluare pediatrică deschise în toată țara pentru a face...
- Tripla epidemie fără precedent umple spitalele din România. 100.000 de cazuri noi în numai 7 zile
Vaccinul gratuit se mai găseşte doar în câteva cabinete. Singura variantă este cumpărarea serului din farmacii. Contra cost. "Pentru acest sezon, Ministerul Sănătăţii a cumpărat doar 1.500.000 de doze de vaccin antigripal. Până acum, aproximativ 1.350.000 de români s-au imunizat cu serul distribuit gratuit", arată Andreea Petrescu, reporter Observator.
Cât costă vaccinul antigripal
"Avem vaccinul antigripal pentru sezonul 2022-2023. Este forma de administrare intramusculară, la preţul de 64,50 de lei o doză. Până ieri am avut şi varianta intranazală pentru copii, era în jur de 130 de lei", spune Beatrice Speteanu, farmacist. Vaccinul gratuit se administrează copiilor cu vârsta între şase luni şi cinci ani, gravidelor, persoanelor de peste 65 de ani, celor cu boli cronice şi personalului medical.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰