Observator » Ştiri sociale » 10 martie, Sfântul Mucenic Codrat. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox

10 martie, Sfântul Mucenic Codrat. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox

Sfântul Mucenic Codrat este prăznuit pe 10 martie Sfântul Mucenic Codrat este prăznuit pe 10 martie - doxologia.ro
Alexandru Badea | Timp citire: 1 minut
Publicat la 09.03.2026, 12:40 | Modificat la 09.03.2026, 12:41

Marţi, 10 martie, este prăznuit Sfântul Mucenic Codrat, sfânt cu care oamenii, în general, sunt mai puţin familiarizaţi.

Sfântul Mucenic Codrat a fost născut în munţi, din cauza persecuţiilor împotriva creştinilor din secolul al III-lea. Conform crestinortodox.ro, după naşterea acestuia, mama sa, Rufina, o femeie binecredincioasă, a trecut la cele veşnice. Codrat a fost hrănit în chip minunat: un nor îi picura rouă în gură. După cum Dumnezeu i-a hrănit pe israeliţi cu mâna în pustie, nici pe Codrat nu l-a lăsat să piară de foame în sălbăticie. A fost hrănit în acest mod, până ce singur a putut a se hrăni cu verdeţurile pustiei.

La vârsta de 12 ani ajunge în cetate şi este crescut de o familie de creştini. Va studia medicina şi va ajunge să-i vindece pe bolnavi atât cu remedii trupeşti, cât şi cu cele duhovniceşti. Când Împăratul Deciu (249-251) porneşte lupta împotriva creştinilor, Codrat este aruncat în temniţă, împreună cu prietenii săi: Ciprian, Dionisie, Anecton, Pavel şi Crescent. Pentru că nu au lepădat credinţa în Hristos, au fost condamnaţi la moarte.