Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Pericol inimaginabil! 160 de proiectile, descoperite în Vaslui

S-ar fi putut dezlănţui iadul într-o pădure din Vaslui. 160 de proiectile, în stare de funcţionare, au fost descoperite ieri, întâmplător, de un poliţist

de Redactia Observator

la 09.05.2014 , 14:12

S-ar fi putut dezlănţui iadul într-o pădure din Vaslui. 160 de proiectile, în stare de funcţionare, au fost descoperite ieri, întâmplător, de un poliţist

Proiectile perforante, de calibru 76 milimetri, rămase din timpul celui de-al Doilea Război Mondial erau în stare de funcţionare. Şeful de post din Tătărăni, judeţul Vaslui le-a descoperit ieri întâmplător. Căuta, împreună cu alţi colegi poliţişti nişte lemne furate în pădurea Poiana Teiului. La un moment dat a observat pe pământ un proiectil care, cel mai probabil, fusese scos la suprafaţă de ploile abundente. Când s-a uitat mai atent, a descoperit groapa plină de proiectile. Şi a sunat imediat la pompieri.

Pirotehniştii au scos din pământ peste 160 de proiectile de tun care erau folosite în lupta împotriva tancurilor, spun pirotehniştii. "Deşi provin din timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi o parte sunt ruginite, sunt în stare de funcţionare, având în vedere că au încărcătura explozivă, se putea intampla o nenorocire".

Vezi și

Mai precis, dacă ar fi explodat s-ar fi format un crater cât un teren de fotbal. Dar pirotehniştii cred că în zonă mai sunt şi alte proiectile. Pe care le caută şi astăzi.

Reprezentanţii ISU Vaslui au luat măsuri excepţionale de siguranţă. Poliţiştii au păzit toată noaptea locul în care a fost găsită muniţia, iar circulaţia în zonă a fost interzisă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Pericol inimaginabil! 160 de proiectile, descoperite în Vaslui