Antena Meniu Search
x

Curs valutar

19 decembrie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului

Prezentul este, poate, cel mai important, dar una dintre cele mai importante idei din viaţă este să nu ne uităm trecutul aşa că vă invităm să aflaţi ce evenimente deosebite s-au petrecut pe 19 decembrie de-a lungul timpului.

de Redactia Observator

la 18.12.2024 , 07:09

Pe 19 decembrie 2013 se stingea din viaţă actorul român Nae Lăzărescu Pe 19 decembrie 2013 se stingea din viaţă actorul român Nae Lăzărescu

Indiferent că vorbim despre evenimente istorice, evenimente deosebite, naşteri sau decese, trebuie spus că fiecare dată din calendar punctează automat la fiecare dintre capitolele menţionate.

Iar ziua de 19 decembrie nu face notă discordantă, astfel că noi vă invităm să parcurgeţi mai jos, pe repede-înainte, câteva dintre cele mai importante evenimente care s-au petrecut de-a lungul timpului la data menţionată.

Evenimente petrecute pe 19 decembrie 

Articolul continuă după reclamă

Pe 19 decembrie 1187, Clement al III-lea este ales papă. Pe 19 decembrie 1916, în Primul Război Mondial, se sfârșește Bătălia de la Verdun, dintre trupele germane și cele franceze. Pe 19 decembrie 1972, Nava spațială Apollo 17 a aterizat în Oceanul Pacific, încheind misiunea de aselenizare controlată. Pe 19 decembrie 1984, Marea Britanie și China semnează un acord potrivit căruia Hong Kong–ul trece, începând cu 1 iulie 1997, sub suveranitate chineză, punându–se capăt, după 155 de ani, dominației britanice.

Pe acelaşi subiect

Pe 19 decembrie 2000 a fost dezvelită, la Târgu Mureș, statuia poetului și revoluționarului pașoptist Sándor Petőfi, operă a sculptorului László Hunyadi. Pe 19 decembrie 2012, Park Geun-hye devine prima femeie președinte al Coreei de Sud. Pe 19 decembrie 2016 are loc atentatul produs la un târg de Crăciun din Berlin, unde un camion cu numere din Polonia a pătruns pe esplanadă, intrând în mulțime. 12 persoane au decedat iar peste 50 au fost grav rănite.

Naşteri pe 19 decembrie

De-a lungul timpului, o mulţime de personalităţi s-au născut într-o zi de 19 decembrie, de la Regele Gustav al II-lea Adolf al Suediei, născut pe 19 decembrie 1594, sau Regele Philip al V-lea al Spaniei, născut pe 19 decembrie 1683, şi până la omul politic rus Leonid Brejnev, născut pe 19 decembrie 1906, sau cântăreaţa franceză Edith Piaf, născută pe 19 decembrie 1915.

Mai spre zilele noastre, într-o zi de 19 decembrie s-au născut personalităţi precum fotbalistul român Damian Militaru, născut pe 19 decembrie 1967, actriţa americană Alyssa Milano, născută pe 19 decembrie 1972, actorul american Jake Gyllenhaal, născut pe 19 decembrie 1980, sau fotbalistul francez Karim Benzema, născut pe 19 decembrie 1987.

Decese pe 19 decembrie 

Într-o zi de 19 decembrie şi-au pierdut viaţa numeroase personalităţi, de-a lungul timpului. Amintim pe Papa Anastasie I, decedat pe 19 decembrie 401, Papa Urban al V-lea, decedat pe 19 decembrie 1370, scriitoarea engleză Emily Brontë, decedată pe 19 decembrie 1848, medicul german Alois Alzheimer, decedat pe 19 decembrie 1915, sau actorul italian Marcello Mastroianni, decedat pe 19 decembrie 1996.

România i-a pierdut, într-o zi de 19 decembrie, pe compozitorul Tiberiu Brediceanu, decedat pe 19 decembrie 1968, prozatorul Alexandru Mitru, decedat pe 19 decembrie 1989, fotbalistul Gheorghe Tătaru, decedat pe 19 decembrie actorul Nae Lăzărescu, decedat pe 19 decembrie 2013, sau politicianul Mircea Duşa, decedat pe 19 decembrie 2022.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi alocat un buget mai mare pentru cadourile de Crăciun în acest an față de anul trecut?
Observator » Ştiri sociale » 19 decembrie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului