25 martie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
Prezentul este, poate, cel mai important, dar una dintre cele mai importante idei din viaţă este să nu ne uităm trecutul aşa că vă invităm să aflaţi ce evenimente deosebite s-au petrecut pe 25 martie de-a lungul timpului.

Indiferent că vorbim despre evenimente istorice, evenimente deosebite, naşteri sau decese, trebuie spus că fiecare dată din calendar punctează automat la fiecare dintre capitolele menţionate.
Iar ziua de 25 martie nu face notă discordantă, astfel că noi vă invităm să parcurgeţi mai jos, pe repede-înainte, câteva dintre cele mai importante evenimente care s-au petrecut de-a lungul timpului la data menţionată.
Evenimente petrecute pe 25 martie
Pe 25 martie 101, Împăratul Traian a părăsit Roma, îndreptându-se spre Moesia Superior pentru a începe luptele cu dacii conduși de Regele Decebal. Această dată marchează începutul primului război daco-roman (101-102). Pe 25 martie 1245, o scrisoare a Papei Inocențiu al IV-lea (1234-1254) menționează existența românilor în spațiul danubiano-pontic. Pe 25 martie 1646 este parafat Tratatul de alianță dintre principele Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi I, și domnul Moldovei, Vasile Lupu (1634 - 1653). Pe 25 martie 1807 a fost abolit comerțul cu sclavi în Anglia. Pe 25 martie 1821, Grecia își declară independența față de Imperiul Otoman. Pe 25 martie 1882, Mitropolitul primat al Ungrovlahiei, Calinic Miclescu, săvârșește în premieră la București sfințirea marelui mir, pas care a însemnat autocefalia (independența) Bisericii Ortodoxe Române față de Patriarhia de Constantinopol. Patriarhia de Constantinopol a recunoscut explicit autocefalia Bisericii Ortodoxe Române în 25 aprilie 1885.
- Evenimente în Bucureşti, joi 27 martie. Ce nu trebuie să ratezi
- 27 martie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- 27 martie, Sfânta Muceniţă Matrona din Tesalonic. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
- Iosif a rămas fără picioare și cu mâinile mutilate de o infecție. Micuțul de 6 ani are nevoie de proteze, ca...
- 26 martie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
Pe 25 martie 1911, incendiul de la Triangle Shirtwaist Factory din New York a provocat moartea a 146 de lucrători în confecții – 123 de femei și fete și 23 de bărbați – care au murit prin inhalare de fum sau au sărit de la etaj. A fost cel mai mortal dezastru industrial din istoria orașului și unul dintre cele mai mortale din istoria SUA. Pe 25 martie 1913, după patru zile de furtuni și ploaie, fluviul Ohio s-a revărsat și a inundat Dayton, Ohio. Peste 350 de oameni mor și aproximativ 65.000 rămân fără adăpost. Pe 25 martie 1924, se declară proclamarea republicii în Grecia. Sărbătoare națională. Pe 25 martie 1939, Cardinalul Eugenio Pacelli devine Papa Pius al XII-lea. Pe 25 martie 1975, Regele Faisal al Arabiei Saudite a fost asasinat de către unul din nepoții lui, Faisal bin Musaid. Pe 25 martie 1994 este incendiată sinagoga din Lübeck. Primul atentat de acest fel comis în Germania după perioada nazistă. Pe 25 martie 2002 se are în vedere începerea lucrărilor de construcție a Catedralei Mântuirii Neamului în perimetrul cuprins între străzile Nerva Traian, Mircea Vodă și Bulevardul Mărășești din București. Catedrala patriarhală va purta hramul Înălțarea Domnului și Sfântului Apostol Andrei, iar ansamblul arhitectural va include două pasaje subterane semi-îngropate și o piață pietonală. Pe 25 martie 2002 a avut loc, la București, summitul Grupului de la Vilnius (Primăvara noilor aliați) ce a adus în discuție extinderea Alianței către Estul Europei și aderarea statelor candidate la NATO, după evenimentele din 11 septembrie 2002 în care s-a confirmat interesul strategic pe care îl reprezintă zona Mării Negre.
Naşteri pe 25 martie
O mulţime de personalităţi s-au născut într-o zi de 25 martie, de la Andronic al II-lea Paleologul, împărat bizantin, născut pe 25 martie 1259, sau Andronic al III-lea Paleologul, împărat bizantin, născut pe 25 martie 1297, şi până la dirijorul italian Arturo Toscanini, născut pe 25 martie 1867, compozitorul maghiar Bela Bartok, născut pe 25 martie 1881, sau scriitorul român Mateiu Caragiale, născut pe 25 martie 1885.
Mai spre zilele noastre, într-o zi de 25 martie s-au născut personalităţi precum compozitorul român Henri Mălineanu, născut pe 25 martie 1920, actriţa franceză Simone Signoret, născută pe 25 martie 1921, poeta română Ana Blandiana, născută pe 25 martie 1942, cântăreaţa americană Aretha Franklin, născută pe 25 martie 1942, cântăreţul britanic Elton John, născut pe 25 martie 1947, sau actriţa americană Bonnie Bedelia, născută pe 25 martie 1948.
Decese pe 25 martie
O mulţime de personalităţi şi-au pierdut viaţa într-o zi de 25 martie. Dintre acestea amintim pe Papa Ștefan al II-lea, decedat pe 25 martie 752, compozitorul francez Claude Debussy, decedat pe 25 martie 1918, sau actorul britanic Alan Mowbray, decedat pe 25 martie 1969.
România i-a pierdut într-o zi de 25 martie, printre alţii, pe poetul Emil Isac, decedat pe 25 martie 1954, filologul Ştefan Bezdechi, decedat pe 25 martie 1958, fotbalistul Nicolae Tilihoi, decedat pe 25 martie 2018, sau scriitorul Paul Goma, decedat pe 25 martie 2020.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰