Antena Meniu Search
x

Curs valutar

România, sub codul ALB al disperării. 40 de oameni au fost salvați cu elicopterul

Salvarea vine din cer, pentru că pe pământ, oamenii sunt prizonieri în propriile case şi curţi. 40 de oameni au fost scoşi dintre nămeţi cu elicopterul. Printre ei patru copii şi cinci femei însărcinate.

de Redactia Observator

la 28.01.2014 , 19:23

A fost ziua intervenţiilor la limita dintre viaţă şi moarte. Peste iadul alb parcă a venit războiul. Utilajele armatei au făcut loc salvărilor şi au curatat drumurile. Dar peste acest război nu se aşterne pacea.

De mâine, vom fi iar în tranşee. Meteorologii ar putea trage dunga portocalie sau chiar roşie, pentru că în zori iadul se dezlănţuie din nou. În Oltenia, Muntenia, Sudul Moldovei şi Dobrogea va lovi crivăţul. Nici capitala nu va scăpa de viscol. Aşadar, şi mâine e o zi grea.

Azi, între cer şi pământ au fost ei: medicii şi pompierii din escadrila salvării. Au făcut punte pentru viaţă, ]ntr-o misiune la limită. În casele înghiţite de nenorocirirea adusă de iadul alb au fost oameni în agonie. Prunci, tineri şi bătrâni.

Vezi și

Comuna Drăguşeni, judeţul Galaţi. O fetiţă de cinci luni şi un băieţel de opt luni au avut febră puternică. Trupurile lor fragile erau în pericol să cedeze oricând. Până acum, ambulanţele n-au putut ajunge la ei. Astăzi, însă, elicopterul a deschis drumul salvării!

Aeronava vine din locuri îngropate în troiene şi de cinci metri. Pe targă a fost azi și o preoteasă din satul Racoviţa, judeţul Brăila. Era însărcinată şi avea contracţii puternice.

Tot din deşerul alb al Brăilei, au fost scoşi, astăzi, alţi cinci bolnavi.

Salvatorii din cer sunt ca o mână întinsă de Dumnezeu. Mai ales pentru bătrânii cardiaci, izolaţi în închisoarea iernii.

Opt echipe de pe tot atâtea elicoptere au fost îngeri păzitori pentru aceşti zeci de români care au crezut că, pentru ei, vine sfârşitul. I-au cărat, cu tot cu bagaje, până la ambulanţele care i-au dus spre spitale. Au salvat cât au putut. Mâine va fi iar prăpăd.

Timp de şase ore viscolul va fi foarte foarte puternic, a spus vicepremierul Liviu Dragnea.

Ceea ce îi determină pe meteorologi să se gândească la un nou cod coşu. Deocamdată, au dat alertă de cod portocaliu. De mâine dimineaţă, de la ora şase, în Oltenia, Muntenia, Sudul Moldovei şi Dobrogea va lovi crivăţul.

Se aşteaptă ca furia iernii să lovească cel mai rău tot în Brăila, Buzău şi Călăraşi.

Acolo unde sunt toate premisele instalării codului roşu. Vizibilitate zero, nămeţi mari şi o forţă distrugătoare a vântului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » România, sub codul ALB al disperării. 40 de oameni au fost salvați cu elicopterul