Observator » Ştiri sociale » 5 martie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului

5 martie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului

Pe 5 martie 1949 s-a născut afaceristul francez Bernard Arnault, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume Pe 5 martie 1949 s-a născut afaceristul francez Bernard Arnault, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume - Profimedia
Redactia Observator | Timp citire: 3 minute
Publicat la 04.03.2025, 12:15 | Modificat la 04.03.2025, 12:14

Prezentul este, poate, cel mai important, dar una dintre cele mai importante idei din viaţă este să nu ne uităm trecutul aşa că vă invităm să aflaţi ce evenimente deosebite s-au petrecut pe 5 martie de-a lungul timpului.

Indiferent că vorbim despre evenimente istorice, evenimente deosebite, naşteri sau decese, trebuie spus că fiecare dată din calendar punctează automat la fiecare dintre capitolele menţionate.

Iar ziua de 5 martie nu face notă discordantă, astfel că noi vă invităm să parcurgeţi mai jos, pe repede-înainte, câteva dintre cele mai importante evenimente care s-au petrecut de-a lungul timpului la data menţionată.

Evenimente petrecute pe 5 martie  

Articolul continuă după reclamă

Pe 5 martie 1889, la Ateneul Român a avut loc primul concert susținut de orchestra Societății Filarmonice Române, astăzi Filarmonica George Enescu. Pe 5 martie 1918, capitala Rusiei se mută de la Petrograd la Moscova. Pe 5 martie 1919, în România apare decretul-lege privind adoptarea calendarului gregorian, începând de la 1 aprilie 1919 (stil vechi), care a devenit 14 aprilie (stil nou). Pe 5 martie 1933, partidul nazist al lui Adolf Hitler obține 43,9% la alegerile Reichstag. Acest lucru va permite mai târziu naziștilor să treacă legea de abilitare și de a stabili o dictatură. Pe 5 martie 1944, în Al Doilea Război Mondial, Armata Roșie începe Ofensiva Uman–Botoșani în Republica Sovietică Socialistă Ucraineană.

Pe 5 martie 1946, începe, practic, aşa-numitul Război Rece, după ce Churchill a declarat, la Fulton (Missouri), că de la Stettin, din Baltica, până la Trieste, din Adriatica, o "cortină de fier" a coborât traversând continentul european. Pe 5 martie 1953 moare Iosif Vissarionovici Stalin în vârstă de 74 de ani. Trupul său a fost mumificat și păstrat în Mausoleul lui Lenin până la 3 octombrie 1961, când a început destalinizarea în Uniunea Sovietică. Trupul lui Stalin a fost îngropat, după aceea, lângă zidul Kremlinului. Pe 5 martie 1968, în perioada 5-10 martie, a avut loc prima ediție a Festivalului Internațional de muzică ușoară Cerbul de Aur. Pe 5 martie 1970, a intrat în vigoare Tratatul cu privire la neproliferarea armelor nucleare. Pe 5 martie 2003, la Haifa, 17 civili israelieni sunt uciși de o bombă sinucigașă Hamas în masacrul din autobuzul 37.

Naşteri pe 5 martie 

O mulţime de personalităţi s-au născut într-o zi de 5 martie, de la Regele Henric al II-lea al Angliei, născut pe 5 martie 1133, sau Regele David al II-lea al Scoției, născut pe 5 martie 1324, şi până la poetul român Radu Stanca, născut pe 5 martie 1920, sau regizorul italian Pier Paolo Pasolini, născut pe 5 martie 1922.

Mai spre zilele noastre, într-o zi de 5 martie s-au născut personalităţi precum actorul american Dean Stockwell, născut pe 5 martie 1936, afaceristul francez Bernard Arnault, născut pe 5 martie 1949, fotbalistul argentinian Pablo Brandan, născut pe 5 martie 1983, sau fotbalistul englez Danny Drinkwater, născut pe 5 martie 1990.

Pe acelaşi subiect

Decese pe 5 martie 

O mulţime de personalităţi şi-au pierdut viaţa într-o zi de 5 martie. Dintre acestea amintim pe fizicianul italian Alessandro Volta, decedat pe 5 martie 1820, politicianul rus Iosif Vissarionovici Stalin, decedat pe 5 martie 1953, compozitorul rus Serghei Prokofiev, decedat pe 5 martie 1953, sau Hugo Chávez, fost preşedinte al Venezuelei, decedat pe 5 martie 2013.

România i-a pierdut într-o zi de 5 martie, printre alţii, pe scriitorii Hortensia Papadat-Bengescu, decedată pe 5 martie 1955, şi Istvan Asztalos, decedat pe 5 martie 1960, actriţa Angela Chiuaru, decedată pe 5 martie 2012, sau compozitorul Doru Popovici, decedat pe 5 martie 2019.