Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Schimbări în noua Lege a Pensiilor. Masterul și doctoratul devin perioade necontributive, asimilate stagiului de cotizare

Printre noutățile aduse de proiectul de lege privind noua Lege a Pensiilor, se numără introducerea masterului și a doctoratului ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare.

de Redactia Observator

la 10.10.2018 , 19:32

Printre noutățile aduse de proiectul de lege privind noua Lege a Pensiilor, se numără introducerea masterului și a doctoratului ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare.

Acestea se adaugă facultății, stagiului militar, pensiei de invaliditate, concediului medical, celui pentru creșterea copilului, șomajului indemnizat, deportării, prizonieratului și detenției politice, prevăzute de legislația în vigoare.

Condiția pentru asimilarea perioadei necontributive este ca stagiul minim de cotizare să fie de 15 ani. Pentru fiecare an de perioadă asimilată se acordă câte 0,25 puncte.

Articolul continuă după reclamă

Totodată, prin acest proiect este definit pensionarul ca fiind persoana care beneficiază de pensie de asigurări sociale și a realizat cel puțin stagiul minim de cotizare de 15 ani, precum şi nevăzătorii care au realizat 1/3 din stagiul complet de cotizare.

Pe acelaşi subiect

În cadrul acestei categorii a fost nominalizat ca pensionar și nevăzătorul, a cărui situație a fost reglementată, în toată succesiunea actelor normative începând cu anul 1967, în condiții specifice, determinate de situația fizică, motiv pentru care stagiul de cotizare necesar pensionării este mai mic decât stagiul minim de cotizare prevăzut de lege pentru asigurații sistemului public de pensii.

Condițiile speciale și deosebite și fostele grupe de muncă se păstrează și, de asemenea, se creează baza legală pentru recunoașterea altor locuri de muncă în condiții speciale.

De asemenea, au fost coborâte pragurile de reducere a vârstelor de pensionare de la 6 ani la un an pentru condiții deosebite, și de la 2 ani la un an pentru condițiile speciale.

De exemplu: pentru un an realizat în condiții deosebite vârsta se reduce cu 3 luni, iar pentru  un an realizat în condiții speciale vârsta se reduce cu 6 luni.

Deși propunerea partenerilor sociali a fost de a stabili un prag minim de 4 ani de la care să pornească reducerea, totuși proiectul a fost modificat în sensul că pragul minim este de un an atât pentru condiții deosebite cât și pentru condiții speciale.

Dacă până acum, o persoană care avea perioade lucrate în condiții de muncă în grupa a II-a sau deosebite de muncă mai mici de 6 ani nu avea nicio reducere, aceasta va putea beneficia de acum încolo de această facilitate (reducerea vârstei de pensionare).  

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Schimbări în noua Lege a Pensiilor. Masterul și doctoratul devin perioade necontributive, asimilate stagiului de cotizare