Sacrificiul suprem al unei mame. A murit ca să-i dea fetiţei ei viaţă
A fost un copil atât de dorit, încât mama ei a renunţat la propria viaţă ca s-o poată aduce pe lume! Maia Mihaela este acum lumina tatălui ei. El o vede, în chipul fetiţei, pe cea care i-a fost soţie. Pe cea care a ales să se stingă, pentru a fi doar o zi, mamă.
Când a aflat că va avea un copil, mama Maiei a aflat şi că este foarte bolnavă. Medicamentele ar fi salvat-o pe tânăra de 24 de ani, dar i-ar fi zdrobit visul de aduce un suflet pe lume.
Cine a zis că o lumină nu poate fi cântărită? Maia Mihaela are 3 kilograme şi aprinde toată casa, când deschide ochii.
Când doarme în pătuţul ei, înconjurată de jucării colorate şi de iconiţe, tatăl îi şopteşte despre o altă Mihaela.
Şi despre sacrificiul ei suprem.
Mama a luptat pentru ea ca să trăiească şi să fie pe lumea aceasta, spune barbatul.
Atunci când a aflat că în interiorul ei bate încă o inimă, tânăra de 24 de ani a primit şi o veste cumplită. Cancer.
Alegerea trebuia făcută rapid. Tratamentul însemna însă renunţarea la făt. Nu a reunţat, decât la pastile.
Boala a măcinat-o şi abia a lăsat-o să zică "DA". Apoi a născut, dar nu şi-a ţinut fetiţa în braţe decât o singură dată.
Acum o strânge la piept tatăl în doliu.
Dar Maia nu are un singur părinte. În total sunt cinci. Mătuşi, unchi, bunica. E dragostea lor cea mare. E prinţesa lor mică şi frumoasă.
Dar supărarea nu a dispărut şi cine ştie dacă se va întâmpla vreodată. O candelă arde deasupra uşii, pentru mama care a renunţat la viaţă ca să apară minunea din pătuţ.
Mihaela a închis ochii pentru ca Maia Mihaela să se nască. Au trecut 40 de zile. De doliu şi plânset de copil.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰