Antena Meniu Search
x

Curs valutar

A reunţat la tot şi s-a apucat de navigaţie în creierul munţilor!

Pe Florin l-am găsit, unde altundeva dacă nu pe mare. Nu pe cea Neagră, nici pe cea Mediterană. Ci pe "Marea dintre Munţi", aşa cum mai este numit lacul din Colibiţa.

de Redactia Observator

la 20.06.2014 , 22:43

 Pe Florin l-am găsit, unde altundeva dacă nu pe mare. Nu pe cea Neagră, nici pe cea Mediterană. Ci pe "Marea dintre Munţi", aşa cum mai este numit lacul din Colibiţa. Afară era o zi superbă, aşa că nu a ratat ocazia de a scoate la o plimbare mica lui comoară. O barcă cu două vele.

De când se ştie, este îndrăgostit de mare. Pe când alţi copii de vârsta lui visau să ajungă ingineri, doctori, profesori, Florin ştia deja ce va face. Va străbate mările şi oceanele lumii.

Şi aşa a început aventura lui. După o experienţă nu tocmai plăcută cu echipajul navei pe care a fost repartizat, Florin a ajuns în echipajul Stelei Dunării.

Vezi și

Imediat după Revoluţie, a venit vremea ca el să meargă în armată. Şi a fost repartizat pe nava şcoală a flotei române: Bricul Mircea. La bordul bricului a navigat pe Marea Neagră, pe cea Mediterană, a trecut Bosforul şi a ajuns până la Istanbul.

După ce a fost lăsat la vatră s-a întors în Bistriţa unde a început o afacere, o viaţă, o carieră. Dar pasiunea pentru navigaţie i-a rămas în suflet. Acum şapte ani a cumpărat un teren la Colibiţa, lângă lac. Şi atunci şi-a dat seama ce-şi doreşte să facă cu adevărat.

A cumpărat mai multe plăci pentru windsurf şi un water board. Dar adevărata comoară este yachtul său. Acum, Florin vrea să înveţe lumea să se bucure de navigaţie. Vrea să ridice la Colibiţa o şcoală pentru pasionaţii de sporturi de apă, care pot veni aici şi naviga, în linişte, printre munţi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » A reunţat la tot şi s-a apucat de navigaţie în creierul munţilor!