Antena Meniu Search
x

Curs valutar

ACCIDENT GRAV în judeţul Mureş: O persoană a murit, iar alte şase au fost rănite

O persoană a murit, iar alte şase au fost rănite într-un accident care a avut loc în afara localităţii Ungheni, judeţul Mureş, după ce o maşină a ajuns pe contrasens

de Redactia Observator

la 07.12.2015 , 19:24

O persoană a murit, iar alte şase au fost rănite, luni, într-un accident care a avut loc în afara localităţii Ungheni, judeţul Mureş, după ce o maşină a ajuns pe contrasens, din cauza neadaptării vitezei, şi s-a ciocnit cu o autoutilitară.

 Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Mureş, Carmen Frandeş, a declarat, luni,  că un accident a avut loc pe DN 15 (E 60), în afara localităţii Ungheni, fiind implicate trei autovehicule.

"Din primele cercetări rezultă că un bărbat de 50 de ani din judeţul Prahova, şofer al unui autoturism, pe fondul neadaptării vitezei la un carosabil umed, a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens, maşina intrând în coliziune frontală cu o autoutilitară, după care a avariat încă un autoturism", a spus Frandeş.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit sursei citate, în urma accidentului, un tânăr în vârstă de 27 de ani a murit şi alte şase persoane au fost rănite, fiind transportate la spital.

Poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor care au dus la producerea accidentului.

Traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri timp de peste o oră.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » ACCIDENT GRAV în judeţul Mureş: O persoană a murit, iar alte şase au fost rănite