Ei sunt victimele șoferului beat care a provocat o nenorocire la Rediu. Mihai a murit pe loc, iar prietena lui, de 19 ani, a fost dusă în comă la spital
Un accident provocat de un tânăr care a urcat băut la volan a provocat moartea unui tânăr de 34 de ani și rănirea gravă a altor trei persoane.
Vasilică Burlacu, un șofer de 21 de ani, a forţat o depăşire fără să se asigure şi a lovit în plin un alt autoturism în care erau patru oameni, joi, pe drumul Naţional 2F, la ieşirea din municipiul Vaslui, la Rediu.
Marcel Mihai (34 de ani) a murit pe loc, în timp ce prietena sa de 19 ani, Andreea Bianca, a fost transferatã în stare criticã la un spital din Iași, unde medicii au reușit să o stabilizeze.
Potrivit vremeanoua.ro, Andreea a suferit fracturi în zona toracicã.
Foto: Andreea Bianca si Marcel Mihai (Facebook)
Alături de cei doi, în mașina făcută praf se mai aflau Alexandru Ciprian Enache, de 26 de ani, si Claudiu, de 32 de ani.
Unul din tineri a suferit o fractură de bazin, iar celălalt fracturi de membre.
Foto: Alexandru Ciprian Enache (facebook)
În schimb, Vasilică Burlacu, șoferul care avea o alcoolemie de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, a ajuns la spital doar cu o fractură la un braț.
Martorii povestesc cã tânărul de 21 de ani, din comuna Ştefan cel Mare, conducea cu vitezã foarte mare.
De asemenea, oamenii din comună povestesc că Vasilicã Burlacu era un împătimit al vitezei.
Foto: Vasilică Burlacu (facebook)
“Nu l-am vãzut nici mãcar o datã sã plece de pe loc asa cum fac toti soferii. La el plecarea era cu scârtâit de roti cu praf si pietre aruncate în urma masinii”, spun sãtenii.
Vasilicã Burlacu a fost condamnat în 2016 la un an de închisoare cu suspendarea executãrii pedepsei pe o perioadã de supraveghere de doi ani. De asemenea, a fost obligat la efectuarea de muncã neremuneratã în folosul comunitãtii la primãria comunei Stefan cel Mare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰