Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Acuzații grave în lumea sportului. Tatăl unei gimnaste de 12 ani vorbește despre jigniri grele, pedepse extreme și atingeri nepermise la antrenamente

Acuzaţii grave în lumea sportului. Părinţii unei copile care face gimnastică ritmică îi acuză pe antrenoarea fetei şi pe iubitul acesteia de abuzuri. Antrenorii se apără şi spun că e o răzbunare pentru că nu le au selectat fata în loturile care participă la competiţii internaţionale.

de Laurenţiu Rădulescu

la 05.04.2021 , 20:11

  • Fetița de 12 ani ar fi îndurat jigniri grele și pedepse extreme la antrenamente.
  • Şefa Federaţiei de gimnastică ritmică ia apărarea antrenoarei.

Tatăl gimnastei: ”Le-a pus efectiv o bancă de lemn pe mijloc, le-a pus greutăţi la picioare şi le-a pus să facă sărituri, câte zece, de la un capăt la altul. Una dintre fetiţe a avut fractură. Fetiţa mea a avut o fisură a degetrului şi a stat cu picioarul în gips”.

Sunt acuzaţiile dure ale unui părinte care şi-a dus fiica să facă sport de performanţă la unul din cele mai mari cluburi de gimnastică ritmică din ţară. 

Fetița ar fi îndurat jigniri și pedepse extreme la antrenamente

Vezi și

În loc de medalii, fata de 12 ani s-a întors acasă cu poveşti de groază: vorbe grele şi pedepse extreme la antrenamente.

Pe acelaşi subiect

Tatăl gimnastei: ”Le jignea. Proaste, tâmpite, handicapate. Nu sunteţi în stare de nimic. Fetiţa mea a venit acasă şi i-a spus soţiei, mami nu e aşa că eu sunt o proastă”.

Antrenoarea copiilor a fost la rândul ei gimnastă. Are un contract de voluntariat cu reprezentanţii clubului sportiv, dar părinţii spun că îi plăteau lunar salariul femeii.

Tatăl gimnastei: ”Cotizaţii de 250 de lei pe lună, pentru fiecare copil. 250 de lei, taxa de antrenament. Îi plăteam atât în contul personal, se vede suma transferată, cât şi în parcarea de la Tineretului”.

Logodnicul antrenoarei, acuzat de posibil de abuz sexual

Şi mai grav, părinţii vorbesc de un posibil abuz sexual, îl acuză pe logodnicul antrenoarei că le atingea pe fete şi le făcea să se simtă incofortabil la antrenamente.

”Nu o dată am auzit de la propriul copil sau de la colegele ei faptul că li s-a inoculat ideea că sunt "proaste", "inutile", "bune de nimic", aspect ce nu poate decât să îmi provoace o îngrijorare profundă față de stima de sine a unor viitori adulți. Nu o dată, fiica mea a venit de la antrenament vizibil afectată, tulburată, uneori chiar plângând din pricina apelativelor ce i-au fost adresate”, spun părinţii fetei într un memoriu adresat Ministerului Tineretului şi Sportului.

Şefa Federaţiei de gimnastică ritmică ia apărarea antrenoarei

Irina Deleanu, preşedinte Federaţia de Gimnastică Ritmică: ”Ea, la un moment dat a făcut o separare de grupe. Grupa de înaltă performanţă şi grupa de performanţă, nivel mediu. Iar fetiţa respectivă se găsea în grupa de nivel mediu. Şi părinţii foarte supăraţi, au iscat nişte discuţii”.

Antrenoarea nu a vrut să comenteze acuzaţiile.

Clubul sportiv a întrerupt acum contractul cu antrenoarea de gimnastică, iar antrenamentele au fost suspendate.

Laurenţiu Rădulescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Acuzații grave în lumea sportului. Tatăl unei gimnaste de 12 ani vorbește despre jigniri grele, pedepse extreme și atingeri nepermise la antrenamente