Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Adăposturi subterane, în curs de reabilitare la Constanța

În timp ce în Orientul Mijlociu tensiunile cresc, iar Iranul ameninţă cu represalii şi trage cu rachete în bazele americane din Irak, la Constanţa, autorităţile se pregătesc de ce-i mai rău.

de Redactia Observator

la 10.01.2020 , 16:47

În timp ce în Orientul Mijlociu tensiunile cresc, iar Iranul ameninţă cu represalii şi trage cu rachete în bazele americane din Irak, la Constanţa, autorităţile se pregătesc de ce-i mai rău. Edilii au decis că adăposturile subterane de protecţie civilă trebuie reabilitate. În oraş sunt 64 de astfel de locuri, dar numai 6 dintre ele sunt reparate.

Majoritatea adăposturilor civile au fost amenajate în subteranul blocurilor din Constanţa. Cum în ultimele decenii nu a fost nevoie de ele, oamenii le-au transformat în adevărate cămări.

Borcanele cu dulceaţă şi murăturile au pus stăpânire pe încăperile în care populaţia ar fi trebuit să se adăpostească în caz de pericol.

Vezi și

Anul acesta primăria a decis să reabiliteze o parte dintre adăposturi. Aşa că muncitorii au intrat în subteran, au dezafectat cămările şi au început reconstrucţia zidăriei, reabilitarea căilor de acces dar şi curăţarea şi amenajarea sistemului de ventilaţie.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Deşi unii au fost supăraţi că trebuie să renunţe la cămara improvizată, majoritatea sunt fericiţi să ştie că în caz de pericol au unde se refugia timp de câteva zile.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În Constanţa, adăposturile au dimensiuni diferite, de la 48 mp până la 220 mp iar fiecare persoană are alocat 1 mp.

Avantajul principal al acestor tipuri de adăposturi îl reprezintă grosimea pereţilor, construiţi astfel încât să facă faţă atacurilor antiaeriene.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Adăposturi subterane, în curs de reabilitare la Constanța